Astăzi este Vinerea Mare, zi specială pentru romano-catolici și protestanți

Data publicării:
29032013-2013-03-30-20h10m52s105
 

Actualizare: Procesiunea condusă de Suveranul Pontif a avut loc, în tăcere deplină, în Bazilica Sfântul Petru. Papa Francisc s-a rugat, întins pe podeaua Bisericii şi a rememorat, alături de credincioşi, ultimele ore din viaţa Mântuitorului.

Suveranul Pontif va conduce în această seară procesiunea Drumul Crucii. Ca în fiecare an, mii de catolici vor însoţi crucea de lemn printre ruinele Romei antice - pe la Colosseum și Forul Imperial - și se vor opri în 14 locuri, ce amintesc de episoadele patimii și morții lui Iisus Hristos. Tradiția spune că fiecare oprire este însoțită de o meditație specială. Ritualul din acest an este foarte important, având în vedere că este primul oficiat de Papa Francisc.

Toţi credincioşii se aşteaptă ca şi acum Suveranul Pontif să facă gesturi mai puţin obişnuite de cele ale predecesorilor săi, după ce, ieri, în Joia Mare, a îndeplinit ritualul spălării picioarelor, nu într-o biserică, ci într-un centru de detenţie pentru minori.


Vinerea Neagră, cum este numită în popor, este o zi de înstristare pentru toţi creştinii romano-catolici, pentru că Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. Astăzi, cine poate ţine post negru până la asfinţitul soarelui sau măcar renunţă la anumite produse din meniu, iar treaba din gospodărie trebuie abandonată cel puțin până la asfințitul soarelui.

Sunt tradiţii pe care oamenii le respectă cu sfinţenie de mii de ani, iar astăzi e o zi dedicată sufletului. Credincioşii participă la liturghie, iar la sfârşit se împărtăşesc cu ostie, un aluat nedospit, simbolizând trupul Mântuitorului Iisus Hristos.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri