Sari la conținut

Contractele lui Darius Vâlcov

O poveste clasică, cu bani publici, zeci de milioane de euro, care s-au dus pe apa sâmbetei. Este ceea ce cred procurorii anticorupţie că s-a întâmplat în dosarul care-l vizează pe Darius Vâlcov. În 2007, pe când era primar la Slatina, municipalitatea a fost unul dintre „fondatorii” Companiei de Apă Olt, alături de Consiliul Judeţean şi alte consilii locale din regiune. Iar printre membrii conducerii firmei se afla şi actualul primar de Slatina, Minel Prina.

Primarul din Slatina, în arest la domiciliu

Din 2009, firma începe să atribuie lucrări de instalare a reţelelor de apă şi canalizare: în total, 13 contracte de peste 66 de milioane de euro. Localnicii aşteaptă însă şi astăzi apa la robinet.

În trei ani s-au realizat 40% din lucrări, iar din 2012 oamenii spun că s-au întors în lumea a treia pentru că nu au nici canalizare și nici drumuri. Disperarea oamenilor a făcut ca primăria Scornicești să acționeze în instanță Compania de Apă Olt pentru a putea asfalta, chiar dacă lucrările la conducta de apă nu este gata.

În loc să se scurgă apa, așa cum a fost întotdeauna de când m-am născut, ei au făcut panta în partea cealaltă, invers”, spune un localnic.

Cătălin Davidescu, primar Scornicești: Mă bucur că aceste aspecte au ieșit la suprafață, poate în acest fel lucrările din oraș vor fi finalizate și vom avea drumuri pe care să circulăm, pentru că pe noi nu ne mai interesează canalizarea, ne interesează să putem să circulăm.

DNA: Darius Vâlcov primea mită în pungi de plastic. Se întâlnea cu suspecții în cimitir

Surprinzător, în cazul acestor contracte, pe portalul de licitaţii electronice nu apare numele câştigătorilor. Cert este însă că în teren, de lucrări s-au ocupat, printre alții: Tehnologica Radion, al cărei patron e acuzat că vărsa comisioane consistente în buzunarele oficialilor locali cu care „colabora” şi o societate din Botoşani, apropiată de PDL, partid din care făcea parte, în acel moment şi Darius Vâlcov. Coleg de partid cu primarul era şi directorul de atunci al Companiei de Apă, Gheorghe Buică. El neagă şi azi orice neregulă.

Gheorghe Buică, fost director Compania de Apă Olt S.A.: Licitațiile au fost căștigate de firme din Germania. Nu știu. Nu știu. Eu nu am intervenit în niciun fel, înţelegeţi?

Procurorii susțin însă că licitațiile au fost trucate, şi chiar la ordinul actualului ministru de Finanţe. Ei fac o legătură directă între momentele în care Compania de Apă făcea plăți pentru lucrări şi cele în care intrau bani în conturile lui Darius Vâlcov. Comisionul standard al primarului ar fi fost 20% din valoarea fiecărei plăți. Fostul director al firmei de apă susţine că nu ştia nimic.

Gheorghe Buică, fost director Compania de Apă Olt S.A.: Nu, nu... nu cred aşa ceva! În niciun caz, nu am cunoştintă de lucrul acesta!

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012, cand și-a dat demisia din PDL şi s-a înscris în Partidul Social Democrat.

Etichete: evaziune fiscala , trafic de influenta , luare de mită , darius valcov , contracte cu statul , ministru de finante , primar slatina

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale