Europa Centrală, sub ape. Cel puţin 16 persoane au murit şi câteva mii au fost evacuate din calea torentelor

Data publicării:
5745571 afp mediafax foto michal cizek-69341


Furia apelor s-a văzut deja în Slovacia. Capitala Bratislava a fost inundată parţial de Dunărea care a ieşit din matcă. Un cartier întreg a fost practic izolat de restul oraşului. 

Autorităţile au anunţat că nivelul apei a depăşit 10 metri şi au declarat stare de urgenţă. Nivelul apei a depăşit recordul istoric de până acum, dar nu a ajuns încă la apogeu.

Situaţia este dificilă şi în Germania şi Austria. Mai multe uzine chimice aflate pe Elba sau pe Dunăre au fost închise de urgenţă. Viitura a măturat până acum sudul şi estul Germaniei, unde 10.000 de oameni au fost evacuaţi. 

Oraşul Dresda este sub ape, dar cea mai gravă situaţie este în oraşul Passau, din apropierea graniţei cu Austria, unde salvatorii au putut ajunge doar cu bărcile.

La Praga, autorităţile şi voluntarii au ridicat baraje de saci cu nisip în calea apelor râului Vltava, dar situaţia este dramatică în câteva sate. Mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească casele. 

Navigaţia fluvială pe unele tronsoane ale Dunării şi Rinului ar putea fi reluată abia spre sfârşitul săptămânii. Agenţia Europeană Pentru Mediu este îngrijorată că asemenea fenomene extreme vor deveni din ce în ce mai frecvente în următorii ani.

Ungaria este în stare de alertă

De 36 de ore Ungaria este în stare de alertă. Mii de militari au fost mobilizaţi în 30 de localităţi pentru că autorităţile se tem de inundaţii, după ce nivelul Dunării a crescut alarmant.

În localitatea Esztergom, 400 de elevi au ridicat un zid din saci de nisip pe mai mulţi kilometri. Aici, ca şi în alte 29 de localităţi, niciun elev nu mai merge la şcoală. Tinerii şi profesorii îi ajută pe militari să ţină situaţia sub control.

Oamenii se aşteaptă la ce este mai rău, mai ales ca nivelul Dunării creşte de la o oră la alta. În oraşul Gyor, mai multe zone de la periferie au fost deja inundate, fără a fi însă afectate locuinţele.

Probleme sunt şi la Budapesta, unde traficul a fost dat peste cap după ce mai multe artere principale apropiate de Dunăre au fost închise.

Autorităţile se pregătesc pentru ce e mai rău. Pe mai multe drumuri au fost impuse restricţii de circulaţie, iar traficul rutier a fost închis în Budapesta, pe cheiurile inferioare ale Dunării, după ce apa a ajuns aproape de nivelul şoselei.

Inundaţiile de anul acesta sunt comparabile cu cele din 2006, dar acum am avut timp să ne pregătim. Am lucrat timp de câteva zile în mai multe regiuni”, a declarat Timea Petroczi, de la Agenţia pentru Situaţii de Urgenţă”.

Veştile rele nu se opresc însă aici. Meteorologii au anunţat că în zilele următoare în Ungaria vor fi ploi puternice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Fiul lui Nicușor Dan, în centrul atenției la un eveniment. Antim, fascinat de avioane și deloc intimidat de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Mă declar fan". Profesor de canto celebru în SUA, impresionat de Alexandra Căpitănescu: "Atâta tehnică...
Film Now
Sharon Stone, în rochie mini la tv, picior peste picior pe canapea. „Arăți grozav, fantastic”, i-a spus Jimmy...
Adevarul
Filiera Horia Constantinescu din dosarul procurorilor corupți. Cum ar fi fost „grăbită” o anchetă, la cererea...
Newsweek
Victorie în instanță! Un pensionar obține mai multe puncte de stabilitate la pensie. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Dan Negru, reacție acidă după semifinala Eurovision 2026 în care a fost și Alexandra Căpitănescu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
În loc de geantă de lux, soțul i-a cumpărat o cămilă de peste 700 de kilograme: „Sunt animale incredibil de...
Film Now
Daniel Craig, greu de înlocuit. Încă se caută noul James Bond. Cele mai proaspete informații oferite de...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...