EXCLUSIV. Varianta vitezei excesive a fost demontată de constructorul drumului

Data publicării:
constructor

În plus, reporterii Digi24 au obţinut astăzi o mărturie în exclusivitate. Constructorul drumului contrazice cu dovezi ipoteza vitezei excesive cu care ar fi condus şoferul român.

Anchetatorii iau în calcul două variante: şoferul ar fi mers prea repede sau ar fi fost nevoit să evite un copil aflat pe carosabil. Constructorul drumului a dezvăluit în exclusivitate pentru Digi24 că autocarul nu ar fi putut avea o viteză prea mare în momentul accidentului.

Citiți și 

Digi24 marchează ziua de doliu naţional. Un banner de mulţumire pentru omenia din Muntenegru a fost depus la locul tragediei

EXCLUSIV. Primul salvator de la accidentul din Muntenegru: Cu o mână am scos răniții, cu o mână urcam pe frânghie

Potrivit constructorului, dacă şoferul ar fi apăsat prea tare pe acceleraţie la ieşirea din tunel, ar fi pierdut controlul volanului în curbă, iar autocarul ar fi lovit versantul din stânga drumului.

Constructorul susţine că, în porţiunea de aproximativ 20 de metri dintre curbă şi pod, drumul este drept, iar autocarul nu ar fi ajuns pe contrasens decât dacă ar fi apărut ceva neprevăzut.

Autocarul abia ieşise din tunel şi nu putea avea mai mult de 40 de km/h. În caz contrar, s-ar fi răsturnat şi ar fi izbit stânca aceasta. Trebuie să fi fost alţi factori care au provocat acest accident. Băiatul şi tatăl său erau pe drum, aşteptau autobuzul spre Podgorica. Cred că şoferul a încercat să-i evite, să nu-i lovească şi de aceea s-a produs accidentul. Dacă băiatul şi tatăl lui ar fi stat aici, autocarul ar fi izbit stânca. Dar nu a izbit stânca, ceea ce înseamnă că cei doi nu au stat aici. Trebuie întrebat tatăl, trebuie întrebat fiul. Şi să declare cinstit, pentru a nu scoate vinovat pe cineva care nu mai este în viaţă, adică şoferul”, a declarat Jankovici Boja, constructorul drumului.

Declaraţiile constructorului coincid cu cele ale ambasadorul român la Podgorica. Mihail Florovici spune că a aflat de la poliţişti că pe viaduct se aflau mai mulţi copii, iar şoferul ar fi încercat să îi evite.

Pe pod erau niște copii în momentul acela. Când a ieșit din tunel, plouase, nu știu sigur dacă a depășit sau ceva, cert este că în momentul când s-a lovit de balustradă, i-a sărit ceva din mașină și a lovit copilul”, spune Mihail Florovici, ambasadorul României în Muntenegru.

Copilul şi tatăl său susţin că autocarul a lovit parapetul de pe marginea podului şi a căzut în prăpastie.

Când am ajuns la staţia de autobuz ploua, am zis să aşteptăm. Între timp, am auzit un zgomot puternic şi m-am întors să văd ce se întâmplă. Am văzut autobuzul venind pe partea stângă spre noi, a rupt balustrada şi a căzut”, a relatat Bosko Popovici, tatăl copilului rănit.

Şi pasagerii autocarului îşi amintesc că şoferul mergea prea repede: „Avea viteză şi în curbă a lovit parapetul şi s-a balansat. Au strigat unii să încetinească Dar era prea sigur pe el”.

Un alt element luat în calcul de anchetatori este lumina puternică a soarelui, care l-ar fi putut orbi pe şofer la ieşirea din tunel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...