FOTOGALERIE. Prinţul Charles, invitatul preşedintelui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni

Data publicării:
charls

Prinţul Charles al Marii Britanii a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea conducerii Universităţii Bucureşti, în ultima sa zi de vizită în România. Distincţia i-a fost acordată cu ocazia aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Moştenitorul coroanei britanice a mers sâmbătă şi la Palatul Cotroceni.

Foto: Preşedinţia României

Prinţul Charles s-a declarat onorat de distincţia primită şi a spus că este important ca valorile culturale şi arhitecturale, dar şi tradiţiile satului românesc să fie păstrate.

Înaintea ceremoniei care a avut loc la Facultatea de Drept din Capitală, Prinţul Charles a avut o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

Fiul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a sosit marţi în România şi a vizitat Braşovul, dar şi proprietăţile pe care le deţine în judeţul Covasna.

Fotogalerie. Sursa: Preşedinţia României

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...