Furtună în ţară. Imagini din Curtea de Argeş şi din judeţele Timiş şi Caraş-Severin 

Data publicării:
Copacpemesina

În Timişoara, vântul puternic o doborât un copac peste mai multe maşini. În cădere, ramurile s-au agăţat de firele de electricitate şi au tras după ele şi un stâlp.

Furtuna a făcut prăpăd în Timiş. În oraşele Gătaia şi Deta, zeci de acoperişuri au fost luate pe sus şi azvârlite la zeci de metri departare. Culturile de pe sute de hectare de teren au fost distruse de ploaia torenţială şi de grindină. Cel mai rau au fost lovite culturile de floarea soarelui, de porumb şi rapiţă. Potrivit primarului comunei Gătaia, în multe sate pagubele sunt foarte mari. Acestea vor fi evaluate în cursul acestei zile, iar reprezentanții primăriei vor cere ajutor prefecturii Timiș.

În judeţul Caraş-Severin, aflat timp de o oră sub atenţionare de cod portocaliu de furtuni, ploaia şi grindina au lăsat 10 localităţi fără curent electric. În Curtea de Argeş, acoperişul unui liceu a luat foc după ce a fost lovit de fulger.

Meteorologii spun că ploile violente şi vijeliile au fost provocate de un frontul atmosferic a cărui trecere prin România se încheie dimineaţă. Vremea se va încălzi apoi, treptat, până la sfârşitul săptămânii.

Mai multe localităţi din judeţul Giurgiu au rămas fără curent electric.

S-au înregistrat cazuri de copaci căzuţi pe carosabil în localităţile Varlam, Grădiştea, Mihăileşti şi Iepureşti, pe DJ 411. În satul Grădiştea, comuna Comana, un brad a căzut peste o casă, dar s-a acţionat pentru îndepărtarea lui”, a declarat Mădălina Boţoroagă, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.

Satele Mogoşeşti, Budeni şi Grădişte sunt localităţi în care alimentarea cu electricitate este parţial afectată.

Furtună puternică aseară şi în Vâlcea. În oraşul Berbeşti a plouat trei ore fără oprire. Mai multe gospodării au fost inundate, iar vântul puternic a luat pe sus zeci de acoperişuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...