Întreaga ţară, sub ameninţarea ploilor. Sfârşitul săptămânii se anunţă însă canicular, cu maxime de 31 de grade

Data publicării:
ploi

Ploile şi vijeliile care au cuprins aproape toată ţara au făcut prăpăd. Vineri, după ora 9, 28 de judeţe rămân sub incidenţa codurilor galbene de ploi şi inundaţii.

Peste 30 de gospodării din Gorj au fost inundate joi seară în urma unei ploi torenţiale. Apa a ajuns în beciuri, ceea ce a cerut intervenţia pompierilor timp de mai bine de trei ore. Probleme au fost şi în Piteşti, unde străzile au fost acoperite cu apă, după ce canalizarea nu a mai făcut faţă debitului mare de apă. În judeţele Olt şi Vâlcea, grindina a spart geamurile mai multor case, dar şi parbrizele maşinilor şi a distrus solariile cu legume.

În Crişana, Banat, Olteniaşi în zonele de munte a plouat torențial joi spre vineri noapte. Au fost intensificări ale vântului şi pe alocuri a apărut şi grindina. Cantitățile de apă au ajuns până la 60 de litri pe metrul pătrat.

Până la ora 9 este în vigoare un cod galben de ploi în 32 de judeţe şi în Bucureşti. După această oră, un alt cod galben vizează toată partea de nord şi de centru a ţării, mai exact 28 de judeţe. De asemenea, cursuri de apă din 16 judeţe se află sub avertizare cod galben de inundaţii până la ora 15.

Pentru sâmbătă şi duminică însă, meteorologii anunţă vreme frumoasă, cu temperaturi ce vor ajunge la 27 de grade Celsius la munte şi 31 la câmpie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Scene revoltătoare într-o parcare din Sectorul 4: mai mulți adolescenți au fost filmați în timp ce...
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...