Sari la conținut

Jaf ca-n filme. Falsul polițist care a furat banii unor angajați la bancă

Caz şocant la Oradea: o familie de bancheri a fost jefuită în propria casă de un fals poliţist. Individul s-a dat drept mascat de la forţele speciale şi le-a spus oamenilor că a venit pentru percheziţii. Odată intrat în locuinţă, i-a legat pe cei doi soţi şi pe fiul lor. A golit seiful de bani şi a dispărut. Adevăraţii oameni ai legii sunt pe urmele lui.

O seară aparent liniştită s-a transformat într-un coşmar pentru o familie din Oradea. Oamenii vânduseră un teren şi aveau toţi banii în casă. Deşi ambii soţi lucrau la bancă, nu apucaseră depună banii într-un cont. Un escroc a aflat totul şi ce a pus la cale pare desprins dintr-un film de acţiune.

„O persoană mascată, simulând faptul că este poliţist şi fiind îmbrăcată în echipament tactic asemănător celui al trupelor de intervenţie, cu inscripţia "Poliţia", a pătruns în locuinţă, după ce a procedat la imobilizarea, legarea şi încătuşarea persoanelor vătămate, iar ulterior a fiului lor, a sustras dintr-un seif şi dintr-un dulap o suma de bani”, potrivit Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

După ce a luat banii, agresorul a furat și mașina victimei, a condus aproximativ 500 de metri până pe strada Calea Aradului din Oradea, unde a și abandonat autoturismul”, relatează Claudiu Mihuț, reporter Digi24 Oradea.

Oamenii legii îl caută acum pe falsul poliţist. Evenimentul a creat vâlvă în oraş.

„Nu ai cum să mai ai încredere în copilul tău, în mama ta, dacă intră peste tine în casă, bine că nu i-a omorât”, spune un localnic.

Oamenii legii spun că acest caz pare inspirat de celebra metodă Maradona, folosită de infractori în anii 90. Atunci, tâlharii îmbrăcați în polițiști opreau mașini străine şi îi jefuiau pe şoferi.

Prin stație cineva dădea că ar avea bani falși asupra lor. Le cereau portmoneul, le controlau portmoneul, le răsuceau portmoneul și le scoteau banii, le restituiau portmoneul şi plecau”, spune colonel în rezervă Gheorghe Tudor - fostul purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Este primul caz de acest fel înregistrat în Bihor în ultimii 30 de ani.

Etichete: oradea , POLIȚIȘTI , jaf , politist fals , furt bani oradea

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale