L. Orban: Traian Băsescu a spus că trebuie reziliat contractul cu Bechtel. Până s-a întors de la Washington

Data publicării:
orban

Deputatul PNL a făcut o scurtă istorie a deciziilor care au dus la semnarea și continuarea contractului cu firma americană.

În 2003, Guvernul Năstase a adoptat legea privind parteneriatul public privat. Această lege elimină obligativitatea organizării licitației pentru contractele care se realizează în parteneriat public privat, putând să se facă prin încredințare directă. Demarează negocierile, după care ne trezim că se semnează contractul, finanțat de la bugetul de stat. La construcția acestei autostrăzi nu a existat ceeea ce trebuie să existe la orice proiect de mare infrastructură, anume studiu de fezabilitate”, a explicat fostul ministru al Transporturilor.

Ce s-a întâmplat? S-a schimbat puterea politică și Traian Băsescu a spus clar că trebuie reziliat contractul cu Bechtel. A tot spus și a tot spus, până s-a dus la Washington. Când s-a întors, nu a mai trebuit să fie reziliat contractul. În baza mandatului dat de Traian Băsescu, Gheorghe Dobre, un colaborator apropiat al lui Băsescu, s-a apucat să renegocieze contractul, iar în urma renegocierii au rezultat prevederi și mai proaste. Singurul lucru pe care l-a obținut a fost ca proiectarea să nu o mai facă Bechtelul. Dar, în toată această perioadă nu s-a construit nimic. Această renegociere de vreo doi ani de zile ne-a costat aproape 40 de milioane de euro”, a mai spus Ludovic Orban.

Când am venit la minister, toți cei care mă cunosc știu că am vorbit cu foarte mulți specialiști în drept comercial, să identific elemente care ne-ar putea permite o reziliere care să nu ducă la costuri foarte mari pentru statul român. N-am reușit să identific astfel de motive, atunci decizia mea a fost să se realizeze această autostradă cu Bechtel, beneficiara contractului, în condițiile unui management foarte strict. După ce am plecat eu, a venit domnul Berceanu, care a fost interesat de Bechtel până au terminat tronsonul Turda – Gilău, că erau alegeri prezidențiale și trebuia tăiată panglica la câțiva kilometri de autostradă. După aceea, nu s-a mai finanțat deloc. De când s-a semnat contractul, cred că s-aulucrat, efectiv, doi ani și jumătate”, a precizat liberalul.

Ludovic Orban este de părere că România nu va scăpa ieftin în urma rezilierii contractului.

Prevederile contractuale dau niște drepturi constructorului. Rezilierea este foarte dificilă. Eu, sincer, mă îndoiesc că este așa cum spune domnul Șova. Mi-aș dori din tot sufletul sufletul să scăpăm cu 38 de milioane. Nu cred”, a adăugat Ludovic Orban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate