Sari la conținut

Mesajul lui T. Băsescu de Ziua Europei. Ce le urează românilor șeful statului

Șeful statului consideră că „marea provocare a momentului o constituie capacitatea oamenilor politici de a-i convinge pe cetăţeni că proiectul european este, în continuare, singurul care le garantează traiul în pace şi prosperitate”.

Mesajul, transmis cu ocazia Zilei Europei, este plasat de președintele Traian Băsescu în contextul în care „anul acesta, Ziua Europei se celebrează într-o atmosferă încărcată de tensiuni sociale în multe dintre statele membre ale Uniunii Europene şi, în acelaşi timp, într-o atmosferă de neîncredere din partea cetăţenilor în capacitatea Uniunii de a răspunde aşteptărilor lor legitime de siguranţă a locurilor de muncă şi bunăstare”.

„Recâştigarea încrederii cetăţenilor în cel mai de succes proiect politic al Europei, încredere puternic erodată de criza economică prelungită, trebuie să se întemeieze pe consolidarea şi accelerarea proceselor de integrare şi pe realizarea cât mai curând posibil a uniunii politice”, a transmis șeful statului.

Potrivit președintelui, „continuarea integrării europene, şi nu replierea pe poziţii naţionaliste, constituie soluţia pentru depăşirea acestui moment de cumpănă şi controverse din viaţa europenilor. Continuarea integrării în Uniunea Europeană trebuie să se realizeze chiar dacă presupune un transfer suplimentar de suveranitate naţională”.

„În această importantă zi din istoria procesului de unificare europeană, le doresc românilor şi celorlalţi europeni să aibă forţa de a-i stimula pe politicieni să se întoarcă la înţelepciunea părinţilor fondatori ai Uniunii Europene. Forţa înseamnă unitate, iar aceasta îşi va dovedi, din nou, valabilitatea în acţiunile de relansare economică”, subliniază Traian Băsescu.

„De asemenea, îi îndemn pe cetăţenii europeni să le arate politicienilor europeni că această grea încercare, criza economică, trebuie să devină un factor de consolidare a unităţii, astfel încât construcţia europeană, să ajungă într-un orizont mai apropiat decât am fi prevăzut, o Uniune tot mai puternică a popoarelor şi tot mai slabă a statelor. Nu evit, totodată, să le adresez cetăţenilor europeni şi îndemnul de a îmbrăţişa cu putere ideea creării unei autentice uniuni politice”, precizează șeful statului.

În acest context, președintele detaliază faptul că pentru români, ziua de 9 Mai are o triplă semnificaţie: „Pe de o parte celebrăm Ziua Europei Unite, pe de altă parte sărbătorim Ziua Independenţei, independenţă câştigată cu jertfa de sânge a armatei române pe câmpurile de bătălie la 9 mai 1877 şi, nu în ultimul rând, marcăm încheierea celui mai devastator război ce a avut loc pe pământul Europei. Asta ne face ca astăzi să fim mai mult ca oricând susţinători loiali ai unei Uniuni puternice, consolidate, Uniune care a asigurat, prin existenţa ei, cea mai îndelungată perioadă de pace pe continentul european”.

Șeful statului conchide cu urarea adresată românilor de a avea „încrederea că apartenenţa României la o Uniune Europeană tot mai integrată, tot mai puternică, va aduce cu sine garanţia pe care o căutăm cu toţii de a avea un viitor sigur în pace şi bunăstare”.

Etichete: uniunea europeana , traian basescu , ziua europei

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale