METEO în weekend: ploi slabe şi maxime de 14 grade

Data publicării:
ploaie - meteo-1.ro 2

Pe parcursul zilei, va continua să plouă slab în vest, în nord-vest şi doar trecător prin sud-est. La munte pot apărea şi câţiva fulgi de zăpadă.

Temperaturile rămân mult mai ridicate decât ar fi normal la mijlocul lunii februarie, cu maxime cuprinse între 3 grade în nordul Moldovei şi 14 grade în sudul Munteniei.

Weekendul începe cu vreme destul de capricioasă. În timp ce în vest ziua de sâmbătă se anunţă frumoasă, jumătatea de est a ţării va avea parte de nori şi ploi slabe, iar în estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi mixte. În aceste condiţii, maximele vor porni de la 3 grade în nordul Moldovei şi se vor opri la 13 grade în vestul Olteniei.

Duminică va fi timp frumos peste tot, aşa că temperaturile ajung la 18 grade în dealurile Banatului. Însă luni, chiar dacă va fi la fel de cald, revin ploile, îndeosebi în jumătatea de nord a teritoriului.

În Maramureş, în nordul Moldovei şi în depresiunile din Transilvania, acestea se vor transforma noaptea în lapoviţe, poate chiar în ninsori.

În Bucureşti, la noapte, cerul va fi variabil, vântul va sufla slab, iar spre dimineaţã vor fi condiţii de ceaţã. Temperatura minimă va fi de minus 3 – minus 1 grad.

Mâine, până la prânz, vremea va deveni deosebit de caldă, cu maxime de 11 - 12 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.

În Bucuresti, sâmbătă, cerul va fi înnorat în prima parte a zilei, apoi apar şi câteva raze de soare. Temperatura maxima va fi de 9 grade Celsius, iar presiunea atmosferică continuă să crească şi se va apropia de valorile normale.

În zilele următoare va fi mult mai cald, aşa că luni se vor atinge 16 grade la amiază.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri