Sari la conținut

Primarul Nicolae Robu a plătit o amendă de 5.000 de lei pentru că nu s-a uitat în cutia poștală

 

'Eu sunt imediat amendat. (...). Dacă a greșit arhitectul-șef, de ce să mă amendeze pe mine? Am luat 5.000 de lei amendă pentru că am făcut bine orașului, convingându-i pe cei de la NEPI să facă lucrări de peste două milioane de euro (o linie de tramvai, n.r.) și să doneze acele lucrări Primăriei Municipiului Timișoara, iar eu am plătit din propriul buzunar 5.000 de lei pentru că arhitectul-șef nu a cerut și un aviz de la Marele Stat Major', a declarat Nicolae Robu, citat de Agerpres.

El a explicat că a plătit acea amendă personal și nici nu a putut-o contesta, întrucât expirase termenul când a găsit somația în cuția poștală.

'Din câte am înțeles, arhitectul-șef a scăpat de amendă, pentru că a câștigat în instanță, dar eu nu m-am așteptat să-mi vină o amendă acasă, în cutia poștală, unde eu nu mă uit foarte des și am depășit termenul de 15 zile în care puteam contesta. Este corect?', s-a plâns primarul.

Pentru amenda primită la începutul anului, edilul-șef consideră că vinovată este legea, întrucât nu era obligația lui să verifice lucrările respective. 'Sunt anomalii. Așa, este posibil să-ți vină zilnic amenzi ție, ca primar, pentru că tu ești în vârful piramidei, dar atunci de ce mai există un întreg aparat, nu pentru ca să aibă responsabilități? Dacă eu aș fi dat dispoziția să se încalce anumite cerințe legale, regulamentare, desigur, m-aș fi făcut vinovat, dar eu nu am cerut niciodată nimănui să încalce legea', a explicat Robu.

NEPI și-a luat angajamentul să construiască din bugetul propriu o linie de tramvai care să facă legătura între cel mai apropiat cartier și supermarketul său, dar o lege din 2015 nu mai permite construirea de linii de tramvai fără aviz de la Marele Stat Major.

'A fost o scăpare a arhitectului-șef prin prisma legii. Chiar dacă ceea ce s-a făcut a fost în interesul Timișoarei și al timișorenilor, adică o linie de tramvai făcută cadou orașului, totuși trebuie respectată legea', spunea Nicolae Robu, când a primit amenda.

Etichete: bani , amenda , nicolae robu , contestatie , cutie postala

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale