Sari la conținut

Proiectul de lege privind anularea unor obligaţii fiscale, adoptat de Senat

 

În actul normativ, Guvernul propune anularea obligaţiilor fiscale rezultate în urma reîncadrării de către ANAF a veniturilor din activităţi independente ca activităţi dependente, apărute până la 1 iunie 2015 şi neachitate, inclusiv diferenţele de TVA aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, scrie Mediafax. 

Iniţiativa adoptată de Senat prevede anularea diferenţelor de "obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţie primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Va fi anulată şi obligaţia de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, neachitată, dar numai pentru persoanele a căror bază lunară de calcul este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014. 

Aceeaşi măsură va fi luată şi pentru diferenţele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, cu obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015 şi neachitate.

În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere, organul fiscal nu anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată. În acest caz, organul fiscal anulează doar obligaţiile fiscale accesorii aferente diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată.

În document este amintit că organele fiscale au reconsiderat/reîncadrat veniturile realizate din desfăşurarea ca activitate independentă a unor profesii libere ca fiind venituri din activităţi dependente, pentru meserii precum cele practicate de persoanele fizice autorizate în diverse domenii, de liber profesionişti (farmacişti, medici, arhitecţi, experţi contabili, consultanţi fiscali, evaluatori, executori judecătoreşti, avocaţi, etc.) şi de persoanele fizice în domeniul drepturilor de autor.

"Având în vedere numărul contribuabililor care sunt înregistraţi ca prestând activităţi independente (cca 600.000 medici, jurişti, consultanţi, brokeri, informaticieni etc.) precum şi cuantumul foarte mare al diferenţelor de stabilit prin aplicarea art.7 din Codul Fiscal se poate aprecia un impact negativ major în acest domeniu. Din informaţiile prezentate de ANAF reiese că în anul 2015 dintr-un total de 749 de verificări pentru 7 cazuri au fost reconsiderate activităţile ca activităţi dependente iar sumele stabilte suplimentar pentru aceşti din urmă contribuabili sunt de circa 10 milioane lei. De asemenea, sunt în curs de verificare un număr de 239 de contribuabili iar pentru 8 dintre aceştia se prefigurează reconsiderarea activităţii desfăşurate iar sumele ce pot fi stabilite suplimentar pentru aceşti din urmă contribuiabili este de aproximativ 9 milioane lei", se arată în document.

Senatul este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Etichete: lege , Senat , proiect de lege amnistie , taxe amnistie

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale