Protestul față de alocarea banilor publici pentru biserici, prezență sub așteptări

Data publicării:
protest asur

Acţiunea a început pe o pagină de socializare, unde au fost postate fotografii cu mesaje împotriva politicienilor. Inițiatorii protestului sunt nemulţumiţi că statul alocă Bisericii mai multe fonduri decât sănătății și educației.

„Biserica independentă, autofinanţată din fondurile cerdincioşilor este, ar fi, pur şi simplu, cel mai corect şi mai modern mod de a pune problema. Biserica trebuie să fie separată faţă de stat să nu fie dependentă de stat şi politicienii sunt dependenţi electoral de autoritatea bisericii şi invers”, a spus unul dintre protestatari.

Acțiunea a fost inițiată la împlinerea a 150 de ani de la adoptarea legii de secularizare a averilor mănăstirești.

„Astăzi, după un secol şi jumătate, politicienii români merg împotriva iniţiative iniţiate de Cuza şi pun mai presus interesele cultelor religioase decât pe cele ale cetăţenilor. Avem nevoie de spitale performante, de şcoli bune pentru copiii noştri, în schimb politicienii dau bani de la bugetul de stat cu amandouă mâinile pentru biserici care răsar ca ciupercile după ploaie, în orice spaţiu verde din spatele blocurilor, ne trezim peste noapte cu încă o biserică”, a explicat Toma Pătrascu, vicepreşedinte Asociaţiei Secular-Umaniste.

La manifestaţie și-au anunțat participarea 1500 de oameni, dar în fața șantierului Catedralei Mântuirii Neamului s-au strâns doar câteva persoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...