Psiholog: Funcţia a fost paravan pentru poliţistul acuzat de pedofilie

Data actualizării: Data publicării:
psiholog

Încrederea dată de funcţia de poliţist a fost ca o acoperire pentru agentul acuzat de pedofilie, spune preşedintele Colegiului Psihologilor, Ion Dafinoiu.

El a explicat pentru Digi24 comportamentul acestuia, dar şi de ce psihologii care l-au evaluat nu pot fi traşi la răspundere pentru că nu au descoperit comportamentul suspectului.

Ion Dafinoiu susţine că agentul de poliţie a fost evaluat psihologic pentru o anumită funcţie. Altfel ar fi fost testat, dacă psihologilor li s-ar fi atras atenţia de către colegi sau şefi despre posibile probleme. El spune că poate să fie validă şi o testare de acum 10 ani, pentru că la evaluările de la locul de muncă se verifică caracteristile pentru un post, deci nu se intră în profunzime.

Ion Dafinoiu, preşedintele Colegiului Psihologilor: „Dacă cineva se angajează într-un comportament cu risc cum este ăsta şi constată că nu păţeşte nimic, atunci intervine un soi de proces de învăţare - e suficient să fiu prudent ca să îmi satisfac aceste tendinţe.

Probabil că dacă această persoană în virtutea funcţiei pe care a avut-o nu ar fi avut o serie de oportunităţi să îşi manifeste tendinţele probabil că nu s-ar fi ajuns aici, dar în virtutea funcţiei pe care a avut-o el a fost învestit cu o anumită încredere, autoritate, unii se simţeau securizaţi în prezenţa unei persoane care lucrează într-o astfel de instituţie”.

Colegiul Psihologilor este instituţia a cărei comisie de specialitate acreditează procedurile de evaluare din ministere, deci şi din Ministerul de Interne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri