Sari la conținut

Răniți tratați la Unitatea pentru Arși Grav de la Spitalul Floreasca, cea inaugurată de mai multe ori

Incidentul s-a produs într-un târg de vechituri din zona Valea Cascadelor. Martorii spun că au auzit două explozii.

„Prima dată am auzit o explozie şi pe urmă am văzut arzând acolo care în câteva minute a ars şi pe urmă a mai fost o explozie. Şi apoi au venit doi băieţi cu nişte extinctoare,” povestește un martor.

„La masă acolo unde se făceau micii e un arzător cu furtunul, a sărit furtunul de la arzător, că s-a întâmplat. Si prin ardere deci încins acolo s-a format explozie,” adaugă altul.

În câteva minute au sosit mai multe echipaje de pompieri, SMURD şi Poliţie.

Răniţii au fost internaţi la Spitalul de Arsuri, la Spitalul Floreasca şi la Spitalul Universitar. Un barbat de 72 de ani a fost intubat şi respiră acum cu ajutorul aparatelor. Alţi doi dintre pacienţii în stare gravă vor fi trataţi în unitatea pentru Arşi Grav de la Floreasca, cea care a fost inaugurată de mai multe ori. Unul dintre răniţi, un bărbat de 52 de ani a fost operat.

A fost chemat, în urma exploziei, personalul care a fost la modulele de training din Franța, mă refer la 3 plasticieni, 2 anesteziști și mai multe asistente care au fost la pregătire în Franţa,” explică Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al MinisteruluI Sănătăţii.

„Cel mai grav are arsuri la nivel de membre și de torace, iar ceilalți prezintă arsuri la nivelul membrelelor superioare și inferioare,” spune Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.

Pompierii şi poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.

„În spatele rulotei s-a produs un incendiu la conductoare electrice şi alte materiale combustibile şi el a cuprins aceste 4 butelii. Dintre care una a explodat,” a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU.

Autorităţile din sectorul 6 iau acum în calcul desfiinţarea târgului de vechituri.

Etichete: video , incendiu , explozie , valea cascadelor , unitatea pentru arsi floreasca

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale