Senatorul Marius Nicoară, implicat într-un accident de circulație după ce s-a urcat băut la volan

Data publicării:
mn

Accidentul provocat de Marius Nicoară a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii. Maşina condusă de preşedintele PNL Cluj a intrat într-un taxi, pe care l-a proiectat apoi într-un gard. Poliţiştii spun că senatorul s-a urcat băut la volan.

Era polei, dar nu vreau să pun vina pe polei, eu sunt de vină. Am lovit o maşină din spate. N-am păstrat distanţa regulamentară, probabil. Aveam viteză mai mare decât trebuia. (Reporter Digi24: Poliţia susţine că aveaţi şi o anumită alcoolemie. Este adevărat sau nu?) Am cerut să mi se facă şi proba de sânge tocmai pentru că să se scoată din discuţie astfel de chestii. (Reporter: Dar etilotestul ce a arătat?) A arătat zero virgulă ceva, nu mai ştiu, nesemnificativ...”, a spus Marius Nicoară, senator, pentru Digi24.

În urma accidentului provocat de Marius Nicoară, taximetristul a fost rănit uşor. El a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Cluj.

„A fost examinat. Prezenta contuzie toracică, o arsură de gradul unu pe faţă. Nu a necesitat internare”, a spus Monica Costin, director de îngrijiri Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Pe 7 septembrie, senatorul Marius Nicoară a mai fost implicat într-un eveniment asermănător, dar atunci nu era băut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...