Șoferii regiilor de transport circulă fără aer condiționat. Șefii le opresc din salariu dacă depășesc cota de carburant

autobuz 168 ratb - ratb.ro

„Vă daţi seama că leşină lumea în autobuz şi leşină de la căldură. Sunte peste 50 de grade, iar în autobuz sunt cel puțin 50 de persoane”, spune Gabriel Popa, un șofer de autobuz.

Sute de mii de călători erau la prânz în autobuzele şi tramvaiele din Bucureşti. Termometrele arătau 37 de grade Celsius la umbră şi 43 la soare. Pasagerii care mergeau cu autobuze dotate cu instalaţii de aer condiţionat au cerut revoltaţi şoferilor să pornească aparatele.

Curge apa de pe tine! E saună aici dacă aerul condiţionat nu merge. Cum este să mergi cu autobuzul în condiţiile astea? Moarte curată, saună sunt peste 40 de grade”, se plânge un călător.

Şoferii le-au explicat că aparatele de aer condiţionat sunt defecte. Problema este alta, spun liderii de sindicat. Şoferii se gândesc de două ori înainte să pornească instalaţia, ca să nu consume mai mult combustibil. Pentru că depăşesc cota, şefii le taie din leafă.

„Consumul crește cu 5% aproximativ față de cantitatea de motorină ce este alocată per cursă autobuzului”, explică Ion Usturoi, șofer RATB.

„Mi s-a făcut o imputare de 6 milioane și ceva”, mai spune Gabriel Popa, șofer de autobuz.

Conducerea Regiei de Transport Bucureşti spune însă că pe timp de vară cota de motorină este oricum suplimentată şi că se asigură mereu că pasagerii care plătesc bilet au cele mai bune condiţii. Chiar şi aşa rămâne o problemă: jumătate dintre autobuzele din Bucureşti nu sunt dotate cu aparate de aer condiţionat.

Fără apărare în fața caniculei

Probleme mari sunt şi la spitale. La Judeţeanul din Craiova, mai mult de două treimi din saloane nu au instalaţii de climatizare. Deja chinuiţi de boală, bolnavii s-au simţit şi mai rău de la căldură.

„Stăm și cu uşa, şi cu geamurile deschise, zi şi noapte. Ne facem vânt, că nu mai putem de căldură, uite sunt leoarcă, astea sub mine sunt leaoarcă”, spune o pacientă.

Medicii sunt foarte îngrijoraţi pentru pacienţii lor. Canicula poate să îi răpună chiar la spital.

„Pacienţii vârstnici, cardiovasculari în special, pot suferi decompensări ale afecţiunilor, complicaţii, mergând până la accident vascular cerebral”, afirmă Valentin Dăbuleanu, medic UPU Craiova.

Directorii Spitalului Judeţean de la Craiova spun că nu îi pot ajuta cu nimic pe bolnavi. Nu pot monta mai multe aparate de aer condiţionat pentru că reţeaua electrică nu face faţă.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate