TIMIŞ. Multe grădiniţe funcţionează în clădiri care pun în pericol siguranţa copiilor

Data publicării:
0302 20gradinita 20timis-47383

La grădiniţa din localitatea Liebling copiii stau în condiţii greu de imaginat. Educatoarele au încercat însă să ascundă crăpăturile din pereţi, mascându-le cu dulapuri.

„Este un pericol pentru sănătatea copiilor, nu numai din punctul de vedere al faptului că pot oricând cădea bucăţi de tencuială, dar şi faptul că este o clădire fără fundație, este igrasie”, spune directoarea şcolii din Liebling, Nicoleta Mărghitaş.

Clădirea are deja 200 de ani, iar acoperişul n-a mai fost reparat de mai bine de 20 de ani. De fiecare dată când plouă, apa ajunge şi în clasă.

Autoritațile locale susţin că nu au bani să construiască o grădiniţă nouă în care să învețe cei 120 de copii. Iar părinţii n-au altă soluţie pentru cei mici.

Şi în Timişoara, multe grădiniţe sunt într-o stare jalnică. Cele mai mari probleme sunt în cele care funcționează în clădiri retrocedate.

„Vor fi probleme şi de data aceasta cu grădiniţele care funcţionează în spaţii ce nu sunt ale primariei, pentru că acolo nu se pot face intervenţii semnificative, ci numai intervenţii de reparaţii de forţă majoră”, explică primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

În urmă cu o lună, la Timişoara, un copil de patru ani a ajuns la spital după ce un calorifer vechi s-a desprins de pe peretele grădiniţei şi a căzut peste el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri