Un an cu Digi24 Oradea. Oana Mudura le aduce bihorenilor cele mai proaspete vești

Data publicării:
MG 4033

Cum a fost primul an de Digi24 Oradea?

Dacă mă uit în urmă, văd un an plin de satisfacţii, de muncă multă, de sudare a unei echipe tare dragi mie şi de rezultate de care sunt foarte mulţumită. Formatul şi stilul impuse de Digi24 staţiilor locale ne-a obligat să ne depăşim limitele şi să ne ridicăm la un înalt grad de performanţă. Ne-a prins bine, deoarece am evoluat mult din punct de vedere profesional. Şi asta am oferit telespectatorilor noştri, cărora vreau să cred că le-am oferit, începând cu 6 august 2012, cele mai bune ştiri, emisiuni şi transmisiuni sportive din nord-vestul ţării.

Dacă ai descrie în doar câteva cuvinte acest prim an, care ar fi acestea?

Dedicare, performanţă, promisiune îndeplinită.

Care au fost momentele memorabile petrecute la pupitrul ştirilor Digi24 Oradea?

Fiecare zi la pupitrul de ştiri îmi aduce ceva nou pe care pot să îl împărtăşesc telespectatorilor. Asta iubesc cel mai mult la meseria mea. Mi-au rămas însă în suflet momentele în care, plină de admiraţie, am felicitat invitaţii din jurnal pentru implicarea lor în proiecte în folosul celorlalţi, indiferent că a fost vorba de cauze umanitare, comunitare sau performanţe deosebite. Preţuiesc pasiunea cu care se dedică unei cauze şi vehemenţa cu care o apără, deoarece faptele lor au avut şi au în continuare un impact semnificativ în viaţă comunităţii. Aceştia sunt oamenii pe care vreau să-i am în jurnalele de ştiri şi să-i arăt tuturor.

Cum au primit bihorenii Digi24 Oradea?

Cred că ne-au primit cu mintea deschisă şi cu încredere, asta datorită capitalului mare de imagine şi stilului obiectiv şi curat de redare a ştirilor pe care ni le-au asigurat colegii noştri din Bucureşti. Cred că i-am convins că suntem ceea ce le-am promis încă dinainte de a începe: o televiziune care să reflecte corect şi imparţial evenimentele din zona de nord-vest.

Reacţiile cunoscuţilor şi ale telespectatorilor care ne sună şi ne scriu îmi întăresc constant această convingere.

Care sunt planurile de viitor ale postului din Oradea?

Cel mai important pentru noi este să ne respectăm promisiunile făcute celor care ne urmăresc şi au încredere în informaţia pe care le-o oferim. Vrem să acoperim cât mai multe evenimente şi să le relatam în jurnalele de ştiri, în emisiuni, în rubricile dedicate special evenimentelor sau în transmisiunile sportive. Dorim să ne apropiem cât mai mult de telespectatorii noştri şi să le ascultăm părerile, să le facem cunoscut punctul de vedere şi să îi conştientizăm de faptul că vocea lor este extrem de importantă pentru noi. Lucrăm la toate acestea printr-o permanentă perfecţionare a întregii echipe a televiziunii şi prin implementarea noilor tehnologii care să ne ajute să menţinem Digi24 Oradea accesibil de oriunde din lume, corect şi bine documentat, şi, cel mai important, ca prima sursă de informare pentru locuitorii din nord-vestul României.

Personal, ce îţi doreşti să se mai întâmple în următorul an?

Îmi doresc ca întreagă echipa să fie într-o evoluţie continuă, ca Digi24 Oradea să fie o şcoală pentru viitorii jurnalişti , să dezvoltăm şi să îmbunătăţim în fiecare zi produsul finit care este livrat celor care ne privesc. Îmi doresc cea mai înaltă calitate atât pentru ştiri, cât şi pentru emisiuni, ceea ce nu e puţin lucru. În ceea ce mă priveşte, îmi doresc să evoluez şi să îmi extind cunoştinţele în profesia pe care o practic cu multă pasiune, să învăţ ceva nou în fiecare zi, să am jurnale cât mai complexe şi invitaţi cât mai interesanţi care au ceva important de spus. Însă cea mai mare dorinţa a mea pentru anul următor este ca Digi24 Oradea să fie principala sursă de informare în regiune, garantul încrederii şi profesionalismului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cher, surprinsă că ar avea o nepoată: „A rămas fără cuvinte!” Ce se știe despre presupusa fiică a lui Elijah...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
Newsweek
Cine sunt cei 1.000.000 de pensionari care pierd 250 de lei la pensie în 2026? Oficial: Nu sunt bani
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Creierul începe să se dezvolte diferit la fete şi la băieţi încă dinainte de naştere, au constatat oamenii de...
Digi Animal World
E o rasă adorată, dar controversată. Un veterinar susține că buldogul francez „ar trebui interzis”
Film Now
A rupt tăcerea după 35 de ani. Charlize Theron, despre momentul în care mama ei i-a împușcat mortal tatăl: Nu...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...