Un bărbat care ameninţa trecătorii de pe stradă cu un satâr, prins și imobilizat de jandarmi. El mai avea asupra lui două cuțite

Data actualizării: Data publicării:
Jandarmi în patrulare.
Un bărbat care ameninţa trecătorii de pe stradă cu un satâr, prins și imobilizat de jandarmi.

Un bărbat de 56 de ani a fost prins de jandarmii vrânceni în timp ce ameninţa trecătorii de pe o stradă din Focşani cu un satâr, a informat duminică Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vrancea.

„Duminică după-amiază, jandarmii vrânceni au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că, pe bulevardul Bucureşti din Municipiul Focşani, un bărbat ameninţă trecătorii cu un satâr. Echipajul s-a deplasat la faţa locului şi a intervenit cu promptitudine, oprindu-l pe bărbat din acţiunea sa”, a precizat IJJ Vrancea.

Potrivit jandarmilor, în sacoşa bărbatului în vârstă de 56 de ani au mai fost descoperite şi două cuţite, relatează Agerpres.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, documentele procedurale fiind predate Poliţiei Municipiului Focşani, pentru continuarea cercetărilor.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri