VIDEO | Șapte victime într-un accident pe DN 10. Impact frontal cu o dubă a Jandarmeriei

Data actualizării: Data publicării:
accident jandarmi

Un accident grav s-a produs în urmă cu puţin timp în apropierea localităţii Brădet, din judeţul Covasna. O dubă a Jandarmeriei s-a ciocnit cu o altă autoutilitară. 7 persoane sunt rănite, între răniţi sunt şi jandarmi. Au fost duşi deja la spitalele din Braşov şi Covasna pentru îngrijiri, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna.

Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit pentru descarcerarea şoferului uneia dintre cele două autoutilitare implicate în accident şi acordarea primului ajutor celorlalţi pasageri.

„În urma evenimentului rutier dintre două autoutilitare au rezultat şapte victime, conştiente, iar unul dintre şoferi era încarcerat. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de descarcerare, trei ambulanţe şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple. Salvatorii covăsneni au intervenit pentru descarcerarea şoferului şi acordarea primului ajutor tuturor persoanelor implicate. Acestea au fost transportate în stare de conştienţă la spitalul din Întorsura Buzăului”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cele două autovehicule au intrat în coliziune frontală, ca urmare a unei pătrunderi pe contrasens.

În zonă circulaţia este parţial blocată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...