Analiză „Genocidul artileriei”. Ce învățăminte trebuie să tragă România și NATO din felul în care Rusia își folosește artileria în Ucraina

Din analiza surselor deschise realizată de Digi24.ro, ucrainenii au reușit să distrugă, avarieze ori să captureze peste 140 de piese de artilerie ruse de la începutul contraofensivei și până în prezent. Țintirea cu predilecție a radarelor de artilerie, a tunurilor și lansatoarelor de rachete (de tip Katiușa) rusești a reprezentat o schimbare de tactică, după ce forțele Kievului au înregistrat pierderi grele în oameni și echipamente, în special în prima fază a contraofensivei. Practic, artileria rusă este considerată „responsabilă” de 70% din totalul pierderilor înregistrate în rândul militarilor ucraineni. Astfel, artileria reprezintă, în continuare, o componentă „formidabilă” a armatei ruse și nu trebuie subestimată, mai ales că există deja unități capabile să lovească precis o țintă în nu mai puțin de trei minute de la identificarea ei pe câmpul de luptă, se arată într-o analiză a Institutului de Studii Strategice (RUSI) de la Londra, unul dintre cele mai respectate și influente „think-tank”-uri în materie de analize militare și securitate din lume.

Conform Forbes, care citează site-ul OSINT Oryx (care „adună” toate pierderile de echipament ale ambelor date, strict în baza dovezilor foto/video postate online), până pe data de 2 august, ucrainenii distruseseră, avariaseră ori capturaseră 17 tunuri „clasice” (tractate de camion), 40 de tunuri autopropulsate și 34 de lansatoare de rachete de tip „Katiușa”. În total, cel puțin 91 piese de artilerie, după două luni de contraofensivă.

Digi24.ro a analizat apoi, din data de 8 august și până în prezent, exclusiv „distrugerile” înregistrate și confirmate vizual, atât în rândul armatei ruse, cât și - comparativ - în rândul armatei ucrainene.

În ultimele trei săptămâni, rușii au pierdut aproape 50 de piese de artilerie (complet distruse). Ucrainenii, doar 5

Astfel, pe 8 august, rușii pierduseră „definitiv” pe câmpul de luptă: 148 tunuri „clasice”, 333 obuziere autopropulsate și 184 MLRS-uri (lansatoare multiple de rachete tip „Katiușa”).

Pe 11 august, rușii pierduseră 153 de tunuri (+5), 341 de obuziere autopropulsate (+8) și 185 MLRS-uri (+1).

Pe 13 august, pierderile erau de: 154 de tunuri (+6 față de „data de referință” 8 august), 344 de obuziere autopropulsate (+11) și 186 MLRS-uri (+2).

Pe 18 august: 155 de tunuri (+7), 353 de obuziere autopropulsate (+20) și 186 MLRS-uri. Pe 26 august pierderile erau de 162 tunuri (+14), 361 obuziere (+28) și 187 MLRS-uri (+3 față de 8 august).

Astfel, într-un interval de aproape trei săptămâni, ucrainenii au reușit să distrugă 15 piese clasice de artilerie, 28 de obuziere autopropulsate și 3 lansatoare de tip „Katiușa” rusești. La acestea se mai adaugă un total de circa 20 de radare de artilerie și peste 100 de „vehicule de sprijin”(de observație, comandă a focului etc.) distruse de-a lungul întregului război.

Comparativ, în perioada 8 august - 26 august, ucrainenii au pierdut doar 5 obuziere autopropulsate (confirmate vizual de Oryx). Practic, pentru o singură piesă de artilerie ucraineană distrusă, rușii au pierdut aproape de 10 ori mai multe.

Aceste date arată, conform experților militari occidentali, că ucrainenii încep să câștige „duelul artileriei” - practic, majoritatea tunurilor rusești sunt acum distruse ca urmare a „focului de contrabaterie” al artileriei ucrainene (care identifică și lovește direct artileria rusă).

Rușii folosesc artileria ca „principalul ucigaș” de pe câmpul de luptă

Dar artileria rusă nu trebuie deloc subestimată, se arată în analiza RUSI. Chiar dacă armata rusă continuă să se confrunte probleme pe pe câmpul de luptă, artileria a rămas „piesa centrală” care a permis trupelor lui Putin să-i țină pe ucraineni la distanță, până acum, și să le provoace pierderi importante. Mai mult, artileria rusă și-a adaptat doctrina „tradițională” pentru a face față noilor provocări de pe câmpul de luptă și a-și spori precizia.

Rușii considerau încă de pe vremea lui Stalin artileria drept „zeul războiului”, iar actuala doctrină a armatei lui Putin a rămas practic neschimbată din acest punct de vedere, după aproape 100 de ani: toată strategia și tactica armatei ruse sunt special construite în jurul artileriei.

Pe scurt, diferența de doctrină între armata rusă și NATO, în ceea ce privește folosirea artileriei, poate fi rezumată într-o singură frază:

„Forțele ruse manevrează pentru a trage cu artileria, forțele armatelor occidentale (NATO) trag cu artileria pentru a putea manevra”

Simplu spus, Rusia folosește artileria ca „principalul ucigaș” de pe câmpul de luptă, atât direct pe linia frontului, cât și în adâncime. Unitățile de infanterie și blindate au sarcina de a se poziționa astfel încât artileria să-și poată exercita întregul arsenal devastator asupra forțelor inamice.

Iar această doctrină continuă să fie folosită și în prezent, în războiul din Ucraina.

Când rușii se află în defensivă, aceștia alocă „o grupare de artilerie” la fiecare brigadă. „Gruparea” e compusă din două batalioane de obuziere autopropulsate și un batalion de lansatoare de tip „Katiușa”. Un batalion are în componență 3 baterii a câte 6 obuziere (18 piese de artilerie în total).

Artileria în defensivă are rolul principal de a angaja și distruge forțele „inamice” care se află în ofensivă.

După regulile „de manual”, o astfel de grupare de artilerie e desfășurată la 2-4 km în spatele forței aflate în defensivă și întinsă pe 3-5 km lățime și 1-2 km în adâncime.

Cu toate acestea, militarii ucraineni au precizat pentru RUSI că rușii și-au poziționat artileria mai degrabă la 12-15 km în spatele liniilor. Obuzierele se deplasează apoi rapid spre linia frontului, execută misiunile de bombardament și apoi se retrag imediat pe vechile poziții, pentru a nu fi surprinse de focul de contrabaterie al ucrainenilor.

De asemenea, rușii folosesc și ei cu succes artileria - chiar dacă nu la o scară mare - pentru lovirea directă a artileriei ucrainene. Astfel, ucrainenii intervievați de RUSI au spus că focul de contrabaterie al rușilor este „foarte rapid și precis”, mai ales când e folosit împreună cu dronele și radarele de artilerie.

Când acest sistem funcționează, un ciclu de tragere al rușilor (de la identificarea până la lovirea țintei) poate fi încheiat în trei minute, în vreme ce în alte unități „ciclul” poate dura și 30 de minute”, se arată în analiza RUSI.

Trei minute scurse de la identificare până la distrugerea unei ținte reprezintă, practic, „limita de jos” care poate fi, fizic, atinsă: un obuz de 155 mm,tras asupra unei ținte aflate la 25 km distanță va parcurge, practic, această distanță în 75 de secunde.

„Standardul sovietic”: 600 de obuze trase în 15 minute pentru distrugerea unei ținte. Standardul NATO: un proiectil. Soluția Rusiei: dronele kamikaze

Lovirea precisă a unei ținte depinde de foarte mulți factori: în primul rând contează cât de bine sunt făcute „achiziția” țintei, calculele matematice și interpretarea datelor meteo. Apoi, trebuie luat în calcul că țeava se decalibrează după un anumit număr de loivituri, precum și tipul de muniție folosit (plus cât de „veche” e muniția, care e „temperatura” obuzului etc.).

În funcție de toți acești parametri și factori, o baterie de artilerie va putea lovi precis o țintă încă din prima salvă și nu va fi nevoită să facă multe corecții. Abordarea „tradițională” este, de regulă, ca o singură baterie să execute foc, iar efectul asupra țintei să fie ulterior corectat și ajustat în urma observațiilor făcute de drone sau de observatori de artilerie. Odată făcute corecțiile, toate bateriile din zonă vor trage apoi foc concentrat asupra țintei.

Un document NATO declasificat din anii 1980 arată că artileria „sovietică” se baza aproape exclusiv pe „matematica” din tabelele și graficele pline de date precum efectul produs la țintă, timpul alocat deplasării și punerii bateriei în poziție de tragere, timpul necesar efectuării salvelor, distanța și numărul necesar de obuze care trebuie trase asupra unei zone etc.

Cât de precis e, totuși, un proiectil de artilerie? Un obuz NATO standard de 155 mm are, de pildă, o așa-numită „eroare circulară de probabilitate” (CEP - Circular Error Probability) de circa 140 metri. Simplist vorbind, asta înseamnă că, dacă se trage o „salvă” asupra unei ținte, 50% din proiectile trebuie să cadă în interiorul acelui „cerc”.

În cazul „sovieticilor”, pentru distrugerea unei baterii de artilerie NATO, aflate la 10 km distanță, o baterie „sovietică” trebuia să consume, conform doctrinei, în jur de 200-400 de proiectile/tun sau 170-400 de „Katiușe”.

Documentul poate fi citit integral aici.

De asemenea, conform analizei RUSI din august 2023, era nevoie de 12 tunuri de 122 mm care să tragă 600 de obuze pentru a angaja infanteria NATO pe o suprafață de 33 de hectare. Toate cele 600 de obuze ar fi trebuit trase într-un interval de 15 minute.

Războiul modern - cum e cel din Ucraina - a schimbat însă aceste date. Ucrainenii nu mai „masează” trupe și își dispersează gurile de foc pe o arie mai extinsă. Astfel, chiar dacă un obuzier ucrainean e ușor de descoperit de o dronă, rușii ar trebui să consume un număr mare de obuze pentru a reuși să-l distrugă.

În consecință, artileria rusă a început să folosească obuze precise Krasnopol, ghidate prin laser, similare cu proiectilul american „Excalibur”, aflat și el în dotarea artilerie ucrainene (cu o precizie de +/- 4 m la distanța maximă de 40 km). Rușii însă nu dispun de un număr suficient de mare de Krasnopol, motiv pentru care au început să folosească dronele kamikaze „Lancet” fix ca principală armă de „contrabaterie”: nu întâmplător, cele mai dese imagini cu piese de artilerie ucrainene distruse sunt provocate de dronele kamikaze ale Moscovei.

În ciuda pierderilor și a crizei de muniții - care începe să afecteze inclusiv armata lui Putin - artileria rusă reprezintă în continuare un pericol major și este „responsabilă” de 70% din totalul pierderilor (morți, răniți) înregistrate în rândul militarilor ucraineni, se mai arată în analiza RUSI. În plus, războiul modern arată importanța folosirii dronelor pentru dirijarea focului de artilerie. De asemenea, artileria trebuie să fie capabilă atât să lovească o zonă largă, cât și să poată lovi la distanță o țintă precis, cu cât mai puține proiectile (dirijate GPS sau cu ajutorul laserului).