Încă un copil, de 4 ani, a murit de gripă, la Cluj. Acesta nu era vaccinat antigripal

Data actualizării: Data publicării:
vaccin injectie copil
Foto: Getty Images

Un copil în vârstă de 4 ani, din județul Cluj, a murit din cauza gripei. Copilul nu era vaccinat antigripal și, în cazul său, a fost confirmată prezența virusului gripal de tip A, informează Agerpres.

„El avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal. În cazul său a fost confirmată prezenţa virusului gripal tip A, în curs de subtipare”, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului de Sănătate Publică.

Astfel, numărul persoanelor care au murit, până în prezent, din cauza gripei, a ajuns la 11.

Ieri, un băiat de 12 ani, din București a murit tot de gripă. Copilul nu fusese nici el vaccinat antigripal.

Medicii au confirmat un nou deces cauzat de gripă, fiind vorba de un băiețel de 12 ani din București. Este al 10-lea deces din acest sezon.

Alte 9 persoane, din Dâmbovița, Hunedoara, Argeș, Sibiu, Bistrița-Năsăud, Prahova și București au murit, până acum, de gripa sezonieră.

În sezonul trecut, au murit 199 de oameni.

Autorităţile au anunţat joi că România a înregistrat prima săptămână epidemică din acest sezon. Asta nu înseamnă însă că în țară a fost declarată epidemie de gripă.

Editor web: M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri