Încă un primar vrea să desființeze Poliția locală: „Să ne trăiască, altcineva să nu-i dorească!”

Data publicării:
politia-locala-vaslui
Foto: facebook.com/pg/politialocalavs

Primarul orașului Vaslui a anunțat că vrea să desființeze Poliția Locală. Vasile Pavăl este nemulțumit de numărul mare al amenzilor pe care le dau polițiștii locali și de lipsa prevenirii faptelor. În noiembrie 2019, o inițiativă similară a avut și primarul din Darabani, județul Botoșani.

Vasile Pavăl a adăugat că multe dintre amenzile date de polițiștii locali ajungă să nu fie plătite, iar din acest motiv agenții ar trebui să se axeze mai degrabă pe prevenirea faptelor.

„Le-am spus-o și lor și cred că nu scapă. O să fiu al doilea primar din România care semnează desființarea lor. A mai fost primarul de la Darabani, de la Botoșani, probabil urmez eu. Semnez desființarea lor, nu se poate așa ceva. Măi, fraților, în activitatea dumneavoastră sunt și măsuri de prevenție, nu sunteți doar cei cu pistolul. Cel mai simplu e să amendeze, iar amenzile afectează bugetul, că nu le poți încasa, te înscrii cu anumite sume. E o întreagă tevatură. Lor le este simplu să spună că au dat amenzi. Acesta este mod de rezolvare?”, a spus Vasile Pavăl, potrivit vremeanoua.ro.

„Am primit semnale că persoane fără venituri, care caută în gunoaie, au venit cu o căruță cu cai și au răsturnat containerele la un punct gospodăresc. O persoană din zonă care a văzut asta, a sunat la Poliția Locală. Știți ce i s-a spus acolo? „Știm, doamnă, că se întâmplă astfel de lucruri, dar nu avem ce să le facem. Venim și le confiscăm calul, dar ce să facem cu el? Unde îl ducem?”. Vă dați seama, după aceea persoana respectivă nu a mai primit niciun răspuns de la Poliția Locală. (...) Sunt colegii mei, să ne trăiască, altcineva să nu-i dorească!”, a mai spus primarul Vasluiului.

Edilul i-a amenințat pe polițiștii locali că dacă imaginea lor nu se schimbă, atunci va semna desființarea Poliției Locale.

El este al doilea primar din țară care a anunțat că vrea să desființeze Poliția Locală. La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, primarul orașului Darabani, din județul Botoșani, a cerut Consiliului Local desființarea acestei instituții și trasformarea polițiștilor locali în agenți de pază.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”