Indemnizația de creștere a copilului, majorată cu 50% pentru părinții de gemeni, tripleți sau multipleți

Data actualizării: Data publicării:
patru picioruse de bebeluși tinute în mâini
Indemnizația de creștere a copilului, majorată cu 50% pentru mamele de gemeni, tripleți sau multipleți. Foto: Getty Images

Indemnizația de creştere a copilului pentru părinţii de gemeni, tripleţi şi multipleţi se va majora cu 50%, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu, înaintea ședintei de Guvern.

„Ministerul Muncii vine astăzi cu un proiect la care ţin mult: majorăm cu 50% indemnizaţia de creştere a copilului pentru părinţii de gemeni, tripleţi şi multipleţi”, a spus premierul Ciolacu.

El a precizat că vor fi acordate şi facilităţi fiscale pentru părinţi.

„Majorăm nivelul de venituri supuse impozitului în perioada concediului de creştere a copilului. Astfel, plafonul urcă de la 6.500 de lei la 10.500 de lei”, a mai anunțat Marcel Ciolacu.

De asemenea, premierul a anunțat modificarea și completarea contractului cadru pentru asistență medicală, ceea ce va permite suplimentarea serviciilor medicale care pot fi recomandate de medicii de familie.

Mai exact, Guvernul urmează să modifice şi completeze Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Ministrul Muncii: „E firesc în cazul oricărei familii în care cresc în același timp mai mulți bebeluși să fie acordați mai mulți bani”

„Guvernul din care fac parte vine cu o măsură corectă și așteptată pentru mamele și tații de gemeni, tripleți și multipleți. Sunt mamă și știu că nu există sentiment mai intens decât bucuria de a fi părinte, nu e bogăție mai mare! Iar când în viața unei familii apar mai mulți copii dintr-o dată împlinirea este mare, dar și responsabilitățile sunt pe măsură”, a scris pe Facebook ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.

Potrivit acesteia, „este firesc în cazul oricărei familii în care cresc în același timp mai mulți bebeluși să fie acordați mai mulți bani, deoarece și cheltuielile sunt mai mari”.

Simona Bucura Oprescu menționează cî familiile care au gemeni și multipleți și se aflăa deja în plată nu trebuie să depună nicio cerere sau să facă un nou drum. „Angajații ANPIS vor face aceste majorări din oficiu. Majorarea se va face chiar de la următorul virament al indemnizației de creștere a copiilor!

„În mulțumesc mamei care a avut încredere în mine și care mi-a semnalat faptul că nu existau norme de aplicare a Ordonanței privind acordarea acestui drept. M-am străduit ca acestea să fie gata cât mai repede și mă bucur că de astăzi vor fi în vigoare!

Vreau să le mulțumesc și colegilor din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, dar și din Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care au făcut ca acest proiect să ofere un beneficiu mult așteptat pentru toți părinții de gemeni și multipleți”, a încheiat ministrul.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri