Sari la conținut

Cristian Tudor Popescu: Eliberarea lui Adrian Năstase, percepută de mase ca un fel de scuză a justiției

„Eliberarea este percepută la nivelul masei, unde nu există subtilități juridice, ca un fel de scuză a justiției față de Adrian Năstase. Adică: să ne iertați, poate și noi am cam exagerat. O astfel de imagine în legătură cu Adrian Năstase se răsfrânge pozitiv din punct de vedere al votului către Ponta şi partidul său”, a apreciat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu a mai spus că fostul premier. „iese în rezultat rentabil”. „Dacă sinuciderea lui Adrian Năstase, de la prima arestare, ar fi fost dusă la bun sfârșit, era o afacere foarte proastă pentru domnul Năstase. Pentru că, până la urmă, nu se dovedește, câtuși de puțin, o afacere rea pentru domnul Năstase această perioadă petrecută în detenție”, a apreciat jurnalistul.

„Domnia sa iese mult înainte de termenul inițial, iese cu statutul pe care și l-a clamat tot timpul, de deținut politic. Nu și-a recunoscut niciodată vinovăția penală. Și, dacă facem socoteala banilor pe care i-a realizat în raport cu timpul pe care l-a petrecut în penitenciar, iese în rezultat rentabil”, a adăugat Cristian Tudor Popescu.  

Pe de altă parte, C. T. Popescu a apreciat că legea privind eliberarea condiționată „este aberantă”.„Legea respectivă este aberantă. Am mai scris lucrul acesta, în legătură cu cărțile, lucrările științifice, cursurile pe care le-ar ţine un deţinut și care ar duce la scurtarea pedepsei şi la eliberare. Adrian Năstase, de pildă, a fost condamnat pentru că nu scria lucrări ştiinţifice? Pentru că se încăpățâna să nu țină cursuri? Nu. A fost condamnat pentru furt din banul statului, pentru corupție. Rezultă că dacă domnul Năstase își făcea, în continuare, meseria de profesor de drept în pușcărie și scria niște tratate, rezultă de aici că dânsul și-a corectat apucăturile pentru care justiția l-a condamnat? Nicidecum”, a explicat jurnalistul.   

ADRIAN NĂSTASE VA FI ELIBERAT CONDIŢIONAT. Decizia a fost luată astăzi de Tribunalul Ilfov.

Etichete: cristian tudor popescu , victor ponta , justitie , PSD , eliberare , scuze , ctp , mase

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale