DNA face publice acuzaţiile în cazul lui M Drăghici. Ce a făcut fostul trezorier PSD cu subvenţiile acordate de AEP partidului

Data actualizării: Data publicării:
sigla dna
FOTO: Agerpres

DNA anunță că a pus în mișcare acțiunea penală față de Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD, pentru două infracțiuni de delapidare și pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri. Drăghici și-ar fi cumpărat o casă cu subvențiile acordate de AEP partidului.

„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi utilizat sume de bani provenite din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil. Concret, inculpatul ar fi beneficiat de suma de 380.000 euro, prin care s-ar fi acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului. Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului”, arată ordonanța procurorilor DNA.

În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, Drăghici, împreună cu o persoană din familie, ar negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

„În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar și un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid). Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

Potrivit procurorilor, în realitate, întreaga contravaloare a contractului ar fi fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului. Într-un alt context, în aceeași calitate de trezorier al unui partid, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării”, mai spune DNA.

Concret, în 10 iulie 2017, formațiunea politică, prin trezorier, ar fi cumpărat autoturismul anterior menționat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Temperatura pe care să nu o setezi niciodată la centrala termică. Are cel mai mare consum și îți umflă...
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Kelly Osbourne a izbucnit în plâns în primul interviu TV după moartea lui Ozzy: "N-am simțit niciodată ceva...
Film Now
Kim Cattrall și Russell Thomas s-au căsătorit în Londra. Și-au dorit o ceremonie discretă și au avut doar 12...
Adevarul
Cum se infiltrează agenții ruși în apropierea bazelor militare și infrastructurii critice din țări NATO
Newsweek
În ce localități s-a dat deja bonusul de 400 lei la pensie? Când iau ceilalți? Care pensionari nu primesc bani
Digi FM
Halle Berry surprinde cu o rară declarație politică: "Nu ar trebui să fie următorul nostru președinte, zic și...
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Momentul când un pui de focă dă buzna într-un pub din Noua Zeelandă. Angajații au crezut inițial că e un câine
Film Now
A fost făcută publică înregistrarea apelului la Urgențe în cazul Tara Reid. Apelantul, disperat: „Nu poate...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă