Dosarul Microsoft. Reacția lui Tudorel Toader

Data actualizării: Data publicării:
tudorel toader microsoft inspectia judiciara
Foto: Agerpres

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, vorbește despre „o gravă neglijență magagerială” în ceea ce privește clasarea acuzațiilor la adresa a șapte miniștri, în dosarul Microsoft, ca urmare a prescrierii faptelor.

Tudorel Toader 3 agerpres_9575296
Foto: Agerpres

O gravă neglijenţă managerială privind soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil! Nu doar că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare, fiind depăşit chiar şi termenul de prescripţie a răspunderii penale”, a spus Tudorel Toader pentru MEDIAFAX.

În dosarul Microsoft, DNA a anunțat ieri că acuzațiile la adresa a șapte foști miniștri ai educației au fost clasate. Este vorba despre Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu și Daniel Funeriu, foști miniștri ai educației, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor, Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG, Dan Nica și Adriana Țicău, foști miniștri ai Comunicațiilor.

Noul procuror care a preluat dosarul a descoperit că suspecţii au fost puşi sub acuzare după ce infracţiunile s-au prescris. În cazul lui Daniel Funeriu, s-a constatat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”.

Parchetul General a anunțat astăzi că a reclamat la Inspecția Judiciară tergiversarea dosarului Microsoft încă din septembrie 2017. O reclamație similară a depus și DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri