Gabriela Firea, citată marți la Parchet

firea gabriela

Gabriela Firea, audiată la Parchetul General în dosarul legat de protestul din 10 august.

Primarul Capitalei va trebui să meargă marți în faţa procurorilor şi să le spună tot ce ştie despre modul în care s-a desfăşurat manifestaţia din Piaţa Victoriei şi cum s-a ajuns la violenţele din acea noapte.

Informația a fost confirmată chiar de Gabriela Firea.

Audierea este foarte interesantă, având în vedere că la sfârșitul săptămânii trecute, primarul general al Capitalei făcea declarații acide la adresa unor membri din PSD și în special în ceea ce o privește pe ministrul de Interne Carmen Dan, despre care Firea spunea că este unul dintre cei responsabili de modul cum au acționat jandarmii la protestul din 10 august.

La Parchetul General au fost audiaţi în acest dosar şi viceprimarul Aurelian Bădulescu şi prefectul Capitalei Speranţa Cliseru.

În urma violenţelor din Piaţa Victoriei, la Parchetul General au fost depuse peste 760 de plângeri împotriva Jandarmeriei.

Prefectul Capitalei spunea că a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august după miezul nopţii, adică după momentul intervenţiei forţelor de ordine. Ea consideră că nu are importanţă ora semnării acestui document, pentru că jandarmii, atunci când sunt „atacaţi”, au dreptul să acţioneze şi fără acel ordin. Afirmaţiile prefectului se contrazic cu cele ale reprezentanţilor Jandarmeriei, dar şi cu cele ale ministrului Carmen Dan, care spuneau că ordinul a fost semnat în jurul orei 20.00, pentru ca jandarmii să evacueze spaţiul din faţa sediului Guvernului, în jurul orei 23.00.

În şedinţa Comitetului Executiv al PSD de sâmbătă de la Neptun, primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, pe care o acuză că a pasat responsabilitatea asupra prefectului Capitalei pentru intervenţia în forţă a jandarmilor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei. Solicitarea Gabrielei Firea a fost supusă la vot în CEx şi a fost respinsă.

Gabriela Firea, i-a adus, duminică seară, noi acuzaţii ministrului Carmen Dan, spunând, la România TV, că ministrul de Interne a venit la şedinţa CEx cu print screen-uri ale mesajelor sale private de pe WhatsApp şi afirmat că fusese atenţionată încă de anul trecut de ministrul Carmen Dan să aibă grijă ce vorbeşte pe WhatsApp, pentru că este uşor de interceptat.

„Doamna ministru a scos dintr-un dosar, deşi nu cred că avea de unde să ştie ce voi spune eu, decât dacă îmi urmăreşte corespondenţa, probabil, a scos nişte foi şi a spus că sunt nişte print screen-uri, xerox-uri convorbiri private dintre doamna prefect şi un secretar de stat. Am întrebat: «Doamna ministru, ne spionaţi? Ne urmăriţi? Ne controlaţi mesajele, WhatsApp-urile?». A întors atunci discuţia şi a spus că domnul secretar de stat i-a pus la dispoziţie. I-am spus că «dumneavostră mi-aţi spus acum un an să am grijă ce transmit pe WhatsApp pentru că dumneavoastră aveţi mesajele pe Whatsapp ale unui senator din Bucureşti şi să fiu precaută şi atentă». Dacă la acest nivel am ajuns. Noi ne luptăm cu statul paralel, dar parte din statul paralel e pe lângă noi, cu o doamnă ministru de Interne care vine la Comitetul Executiv pregătită în apărarea sa cu nişte mesaje private”, a declarat Gabriela Firea. 

De asemenea, Firea a susţinut că jandarmii care au asigurat ordinea la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei au dormit o noapte pe jos, fără paturi, fără apă şi mâncare, „ca nişte vite”, şi spune că i-a reproşat ministrului de Interne, Carmen Dan, că nu a avut grijă nici măcar de oamenii săi.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate