Sari la conținut

Ilegalitățile din Gala Bute: contract atribuit fără licitație și facturi fictive

Firma Europlus Computers, cea care a organizat Gala Bute, a fost înfiinţată în 2004 de Rudel Obreja. Avea ca obiect de activitate repararea calculatoarelor. Opt ani mai târziu, cu o lună înainte de a semna contractul cu Ministerul Turismului, boxerul a cerut Registrului Comerţului să adauge la obiectul de activitate încă două domenii: activităţi ale agenţiilor de publicitate şi servicii de reprezentare în media, pentru a putea organiza meciul de box dintre Lucian Bute şi Jean Paul Mendy.

La semnarea înţelegerii pentru Gală, Rudel Obreja era şi preşedintele Federaţiei Române de Box şi unic acţionar şi administrator al firmei care organiza concursul. Tot el şi-a acordat licenţa internaţională de organizare a meciurilor de box. În momentul semnării contractului cu statul, firma lui avea doar 5 angajaţi, care lucrau cu normă redusă.

Gala Bute a primit bani de la mai multe societăţi de stat. Hidroelectrica, Transgaz, Transelectrica, Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia ar fi sponsorizat concursul cu peste 420.000 de euro.

Cu aceşti bani, Federaţia Română de Box ar fi plătit taxele în locul firmei lui Rudel Obreja, iar lui i-ar fi rămas profitul intact.

Imediat după încheierea competiţiei, pe fir au intrat inspectorii de la anti-fraudă.

Anchetatorii spun că Rudel Obreja ar fi scris facturi false pentru a-şi acoperi cheltuielile făcute din banii statului. Printre cei implicaţi este şi fostul consilier al Elenei Udrea, de la Ministerul Turismului, Ştefan Lungu. Ar fi primit şi el comisioane din banii primiţi ilegal de firma fostului boxer.

Gala Bute a fost organizată pentru promovarea turistică a României pe plan internaţional, dar procurorii spun că din cele trei milioane de euro, doar unu la sută s-a cheltuit în acest scop.

Citiți și:

Dosarul „Gala Bute”. Rudel Obreja a fost reținut

Cerere de ridicare a imunității pentru Elena Udrea și Ion Ariton

Elena Udrea: Dosarul „Gala Bute” e legat de declaraţiile pe care le-am făcut despre Coldea. Prefer să fiu supravegheată de poliție

Etichete: box , video , coruptie , ilegalitati , gala bute , megocieri

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale