Informații Digi24. Abuzul în serviciu ar putea fi redefinit

Data actualizării: Data publicării:
parlament

Infracţiunea de abuz în serviciu ar putea fi redefinită. Potrivit unor informaţii Digi24, aleşii ar vrea să modifice legea astfel încât dacă nu există dare sau luare de mită să nu existe nici încălcare a legii.

Despre abuzul în serviciu s-a discutat în comisia parlamentară specială care are rolul de a pune în acord legislația cu aproximativ 200 de decizii ale Curții Constituționale.

Tot acolo se discută și despre pragul care ar urma să fie impus pentru ca abuzul în serviciu să fie considerat infracțiune.

Acel prag care suscita interes a fost solicitat și în cele două decizii ale Curții Constituționale, iar dacă va fi un prag modic eu cred că nu va deranja pe nimeni, ma refer la propunerea pe care ne-a făcut-o Asociația Magistraților, și anume 10 salarii, undeva la 19.000 de lei”, a spus Florin Iordache, deputat PSD.

Încă din iarnă s-a discutat impunerea unui prag pentru abuzul în serviciu. Atunci a fost adoptată controversata Ordonanță 13, care prevedea un prag de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

Acum a fost luată în discuție și redefinirea abuzului în serviciu, astfel încât acesta să poată fi incriminat doar dacă presupune dare sau luare de mită, ceea ce ar face ca discuțiile despre prag să nu-și mai aibă rostul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...