Inspecţia Judiciară: Afirmaţii făcute de Traian Băsescu şi Elena Udrea au afectat prestigiul justiţiei 

Data publicării:
BASESCU CU UDREA LA BERARIE - FB UDREA

 

Inspecţia Judiciară: Afirmaţii făcute de Traian Băsescu şi Elena Udrea au afectat prestigiul justiţiei: FOTO Facebook

Oficiali din cadrul Inspecţiei Judiciare au declarat, luni, pentru Mediafax, că, în urma analizării afirmaţiilor făcute de fostul şef al statului şi de fostul ministru, s-a ajuns la concluzia că, în ultima perioadă, cei doi au făcut declaraţii ce au afectat independenţa magistraţilor şi prestigiul actului de justiţie.

Rapoartele întocmite în cazul lui Traian Băsescu şi al Elenei Udrea, însoţite de aceste concluzii, vor fi prezentate plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), instituţie care va decide, în această săptămână, dacă şi le va însuşi.

CSM a sesizat, în 7 aprilie, Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile lui Traian Băsescu, care spunea că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu "din silă", pentru că "sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie".

Preşedintele CSM, Marius Tudose, a sesizat Inspecția Judiciară în legătură cu afirmațiile făcute de fostul şef al statului la postul de televiziune B1, dar şi cu privire la o postare a Elenei Udrea pe o pagină de socializare.

"Pentru că am vorbit de presiuni, luni (23 martie, n.r.), la judecarea mandatului de prelungire a arestului preventiv în "Gala Bute", ceilalţi doi inculpaţi aflaţi în arest, Rudel Obreja şi Tudor Breazu, au declarat că asupra lor s-au făcut presiuni din partea procurorilor pentru a declara împotriva Elenei Udrea. Au existat chiar şi promisiuni privind eliberarea. Asta arată că nu se doreşte adevărul sau dreptatea, ci incriminarea lui Udrea. Se generează percepţia publică (reală!) că oricine declară împotriva fostului ministru al Dezvoltării este liber", potrivit mesajului postat pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Pensie de numai 1.500 lei pentru 30 ani munciți. De ce 1.900.000 pensionari primesc pensii atât de mici?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...