Sari la conținut

Klaus Iohannis contestă legea CSM la Curtea Constituțională

Președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea CSM. Este cea de-a doua din pachetul de trei legi privind modificări în justiție pe care șeful statului o contestă la CCR.

Principalul argument invocat în sesizarea transmisă CSM se referă la derobarea plenului consiliului referitoare la gestionarea carierei magistraților și împărțirea acestor atribuții între cele două secții, cea pentru procurori și cea pentru judecători.

Președintele arată că în Constituție plenul CSM este menționat ca un organism colegial, care are atribuțiile principale pe care le exercită, conform legii fundamentale, Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției.

O altă critică se referă la acele puncte modificate de Parlament în legea CSM care reglementează atribuții ale inspectorului-șef, ale conducătorului Inspecției Judiciare, legate de avizarea unor soluții de clasare a unor cercetări disciplinare în privința magistraților.

De asemenea, președintele spune că obligația introdusă în lege ca la conducerea Inspecției Judiciare să fie numit un judecător, nu și un procuror nu este în conformitate cu Constituția. Se creează astfel o discriminare între cele două categorii de magistrați, spune șeful statului.

O altă critică este adusă standardelor referitoare la numirea în Inspecția Judiciară. Președintele consideră că acestea sunt reduse față de actualele prevederi, ceea ce ar putea duce la o scădere a nivelului de profesionalism în rândul inspectorilor judiciari.

În urmă cu o săptămână, Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu legea organizării judiciare, prima din pachetul de trei legi ale justiției care au fost adoptate de Parlament.

De altfel, președintele a anunțat deja că va contesta tot pachetul de legi și că a sesizat Comisia de la Veneția în privința acestora.

Cele trei legi, spune șeful statului, nu sunt în continuare conforme cu Constituția și cu standardele europene, chiar dacă s-au reîntors la parlament după decizii de neconstituționalitate date de CCR.

„Nu putem să asistăm pasiv la o rescriere din mers a Constituției. Întregul pachet legislativ a fost adoptat de Parlament, atenție, într-o săptămână, și apoi, natural, au fost necesare mai bine de patru luni și trei decizii al Curții Constituționale pentru a corecta unele prevederi. Toate acestea dovedesc faptul că rezultatul deliberărilor parlamentare ar fi avut de câștigat dacă textele ar fi fost mai bine fundamentate și pe larg dezbătute”, spunea președintele.

„În mod evident, în forma în care se prezintă acum, pachetul legislativ de modificare a legilor justiției nu corespunde nici exigențelor unui stat de drept și democratic, așa cum Constituția României proclamă emblematic în articolul 1, și nici așteptărilor românilor, care își doresc o justiție independentă, bazată pe lege și neinfluențabilă”, a adăugat Iohannis.

Sesizarea trimisă de președinte la CCR:

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a mai fost dedusă controlului de constituționalitate în două rânduri, ca urmare a unor sesizări de neconstituționalitate (Decizia Curții Constituționale nr. 61/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018; Decizia Curții Constituționale nr. 251/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018). Cu toate acestea, considerăm că forma rezultată după punerea de acord a legii cu decizia Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții conține, în continuare, o serie de dispoziții de natură să încalce principii și prevederi constituționale. Astfel, prin conținutul normativ, unele dintre prevederile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1) și alin. (2), ale art. 21 alin. (3), ale art. 124, ale art. 125, ale art. 133, ale art. 134, precum și pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

1. Art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29 și pct. 32 - cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) și art. 40 alin. 2) lit. a), b), c), d), e), f), j) - din legea dedusă controlului de constituționalitate sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) și (4) din Constituție

Prin art. I pct. 26 din legea dedusă controlului de constituționalitate se abrogă art. 35 lit. d) teza finală din Legea nr. 317/2004. Conform art. 35 lit. d) din Legea nr. 317/2004, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are atribuția de a elibera din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari.

Prin art. I pct. 28 din legea criticată se abrogă art. 36 alin. (1) lit. d)-f) din Legea nr. 317/2004. Conform acestor dispoziții, Plenul CSM: „d) organizează și validează, potrivit legii și regulamentului, concursurile pentru numirea în funcții de conducere a judecătorilor și procurorilor; e) dispune organizarea concursurilor de promovare a judecătorilor și procurorilor; f) numește comisiile pentru evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, în condițiile legii”.

Prin art. I pct. 32 din legea criticată - cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) și art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) - Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pentru judecători și procurori primesc o serie de atribuții noi ca urmare a modificărilor operate în legile de modificare și completare a Legii nr. 303/2004 și a Legii 304/2004, precum și o serie de atribuții în domeniul carierei magistraților, care în prezent aparțin Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, potrivit noilor reglementări, Secția pentru judecători: numește și revocă din funcție președintele, vicepreședinții și președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție - art. 40 alin. (1) lit. b); propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor - art. 40 alin. (1) lit. c); numește judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii - art. 40 alin. (1) lit. d); eliberează din funcție judecătorii stagiari - art. 40 alin. (1) lit. e); dispune promovarea judecătorilor - art. 40 alin. (1) lit. h). Totodată, Secția pentru procurori: la propunerea ministrului justiției, înaintează Președintelui României propunerea pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctului și adjunctului acestuia, procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestuia - art. 40 alin. (2) lit. a); numește și revocă procurorii șefi de secție ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - art. 40 alin. (2) lit. c); propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a procurorilor - art. 40 alin. (2) lit. d); numește procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului National al Magistraturii - art. 40 alin. (2) lit. e); eliberează din funcție procurorii stagiari - art. 40 alin. (2) lit. f); numește în funcții de conducere procurorii, în condițiile legii și ale regulamentului - art. 40 alin. (2) lit. j).

Conform art. 125 alin. (2) din Constituție, „propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice”. De asemenea, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituție, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției”. Totodată, potrivit art. 134 alin. (1), alin. (2) şi alin. (4) din Constituție: „(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. (...) (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției”. De asemenea, la art. 1 alin. (4) din Constituția României se prevede că „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”. Nu în ultimul rând, Capitolul VI din Titlul III (Autoritățile publice) al Legii fundamentale este intitulat „Autoritatea judecătorească” și are trei secțiuni: Secțiunea 1 – Instanțele judecătorești, Secțiunea a 2-a – Ministerul Public și Secțiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii.

Așa cum a admis și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, Consiliul Superior al Magistraturii este organism colegial și autoritate publică de rang constituțional. De altfel, având în vedere caracterul de organ colegial al Consiliului Superior al Magistraturii, Curtea Constituțională a stabilit faptul că mandatul constituțional de șase ani al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este unic, colectiv și vizează autoritatea constituțională în ansamblu, iar nu fiecare membru al său, individual. Pe lângă faptul că Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colegial, instanța de contencios constituțional a mai precizat și că acesta este un organ reprezentativ în cadrul autorității judecătorești: „Curtea constată că membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile constituționale în baza unui mandat reprezentativ, și nu a unui mandat imperativ, acesta din urmă fiind incompatibil cu rolul și atribuțiile conferite de art. 133 și 134 coroborate cu art. 124 și 125 din Constituție, dar și din perspectiva modalității în care se iau hotărârile, atât de către Plen, cât și de către secții în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (...) De asemenea, conform dispozițiilor constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii face parte din cadrul autorităților judecătorești. În acest context, autorității judecătorești nu îi poate fi conferit un alt statut față de organele reprezentative ale celorlalte puteri în stat.” (a se vedea Decizia nr. 374/2016).

De asemenea, în jurisprudența recentă, respectiv Decizia nr. 45/2018, Curtea Constituțională a analizat raportul dintre atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de a formula propuneri de numire în funcție - conform art. 125 alin. (2) și art. 134 alin. (1) din Constituție - și atribuția Președintelui României de a numi în funcții publice - prevăzută de art. 94 lit. c) și art. 125 din Constituție și a reținut: „Faptul că s-a reglementat posibilitatea Președintelui de a refuza o singură dată propunerea de numire a avut în vedere un element de curtoazie, de consultare și colaborare între autoritatea executivă și cea judecătorească, în sensul de a da substanță atribuției respective a Președintelui. Aceasta a fost normativizată extra legem și nu contra legem [cu referire la dimensiunea constituțională a acestor termeni, a se vedea Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, par.109-110], așadar, în dezvoltarea Constituției, dar nu în contra sa, fiind acceptată în jurisprudența Curții Constituționale; însă, eliminarea acestei atribuții expres normativizate a Președintelui României nu pune nicio problemă de constituționalitate din perspectiva art.94 lit. c), art. 125 alin. (1) și (2) și art. 134 alin. (1) din Constituție; din contră, are loc o consolidare a rolului Consiliul Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției, acesta fiind, de altfel, entitatea care gestionează, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, selecția judecătorilor și procurorilor.” (a se vedea Decizia nr. 45/2018).

În aceeași Decizie nr. 45/2018, Curtea Constituțională a statuat că art. 125 alin. (2) din Constituție „este univoc şi oferă o unică soluţie normativă în privinţa autorităţii competente să dispună promovarea judecătorilor în funcţii de conducere, fără a face distincţie în funcţie de ierarhia instanţelor judecătoreşti. Curtea reţine că promovarea judecătorilor are un dublu înţeles, respectiv de dobândire a unei funcţii de execuţie de nivel superior în ierarhia instanţelor judecătoreşti [grade profesionale de tribunal/ curte de apel sau de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie] sau a unei funcţii de conducere [preşedinte/vicepreşedinte/preşedinte de secţie], în ambele cazuri judecătorul avansând în carieră. Nu se poate susţine că promovarea în funcţie vizează numai dobândirea unui grad profesional superior sau a unor funcţii de conducere de la instanțe judecătoreşti aflate pe o anumită scară ierarhică, pentru că o asemenea interpretare vădeşte nu numai o viziune selectivă asupra carierei judecătorului, dar în acelaşi timp, este contrară unui text constituţional unic şi imperativ sub aspectul atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii”.

În plus, analizând art. 134 alin. (1) din Constituția României, Curtea Constituțională a precizat următoarele: „textul constituțional se referă la propunerea de numire în funcția de judecător sau procuror, și nu în funcția de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizează accesul în funcție, nu la cariera judecătorului/ procurorului ulterior numirii în funcție. Textul indică faptul că judecătorul/procurorul stagiar nu este numit prin decret, ci prin actul Consiliului Superior al Magistraturii, în schimb, judecătorul sau procurorul definitiv este numit prin decret, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind, astfel, învestit cu atributele specifice calităţii noi dobândite. În consecinţă, acest text se referă numai la numirea în funcţia de judecător/procuror, după caz, aşadar, la accesul în aceste funcţii, ca urmare a susţinerii examenului de capacitate”. Rezultă deci că numirea în funcție a procurorilor definitivi se face prin decret prezidențial, la propunerea Consiliul Superior al Magistraturii, iar a celor stagiari, de către Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărâre.

Nu în ultimul rând, Curtea Constituţională a mai precizat și că: „promovarea judecătorilor atât în funcţii de execuţie, cât şi în funcţii de conducere se realizează de Consiliul Superior al Magistraturii.”(Decizia nr. 45/2018).

Trimiterile pe care le face legiuitorul constituant la legea organică a Consiliului Superior al Magistraturii [„în condițiile legii organice” – art. 125 alin. (5), „în condițiile legii” – art. 134 alin. (1), „potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică” – art. 134 alin. (2) sau „stabilite prin legea sa organică” – art. 134 alin. (4)] vizează, pe de o parte, necesitatea ca legea organică să precizeze aspectele procedurale prin care se vor realiza atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv ale secțiilor sale și, pe de altă, parte, instituie posibilitatea creării și a altor atribuții de rang legal (deci complementare și nu contrare celor de rang constituțional) atât pentru Consiliul Superior al Magistraturii, ca organ colegial și reprezentativ al autorității judecătorești, cât și pentru secțiile acestuia, desigur, numai în măsura în care respectivele alte atribuții nu afectează ori impietează asupra rolului constituțional stabilit pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

În conformitate cu dispozițiile constituționale, competența generală de garant al independenței justiției aparține Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organism colectiv reprezentativ al autorității judecătorești, iar secțiile au doar o competență specială, de atribuire, limitată numai la răspunderea disciplinară a magistraților. De altfel, materia răspunderii disciplinare este singura pe care art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală o atribuie tot Consiliului Superior al Magistraturii, dar prin secțiile sale.

Pentru a decela competențele constituționale ale celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii prin raportare la rolul constituțional general al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, trebuie interpretate dispozițiile art. 133 alin. (2) lit. a) și ale art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Analiza coroborată a celor două texte constituționale relevă faptul că cele două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii nu se compun din toți membrii CSM, ci exclusiv din cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților și validați de Senat. Nouă judecători fac parte din Secția pentru Judecători și cinci procurori fac parte din Secția pentru procurori. Modul de constituire a secțiilor reflectă rolul constituțional al acestora, astfel cum este reglementat în art. 134 alin. (2) din Constituția României, potrivit căruia Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, prin secțiile sale, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică.

Rezultă, așadar, că legiuitorul constituant a stabilit în mod neechivoc faptul că rolul secțiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii vizează exclusiv domeniul răspunderii disciplinare a magistraților, ca element specific, particular, al rolului general al Consiliului Superior al Magistraturii care, în ansamblul său, este garantul independenței justiției. Acesta este și motivul pentru care atunci când a utilizat sintagma Consiliul Superior al Magistraturii legiuitorul constituant a avut în vedere Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în timp ce atunci când a reglementat răspunderea disciplinară a magistraților (și judecători și procurori) a trimis expresis verbis la secțiile Consiliului Superior al Magistraturii. Competența specială în materie disciplinară a secțiilor reprezintă o garanție semnificativă pentru asigurarea de către Consiliului Superior al Magistraturii a rolului său de garant al independenței justiției, întrucât stabilește faptul că judecătorii și procurorii vor fi judecați în materie disciplinară fără nicio influență externă, exclusiv de către proprii reprezentanți aleși, fără ca la aceste decizii să poată participa ceilalți membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (reprezentanții societății civile, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție).

Așadar, atât timp cât Constituția României a prevăzut o competență generală pentru Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial și reprezentativ, și doar o competență de atribuire pentru secțiile sale, nu se poate admite ca, prin lege organică, atribuțiile stabilite la nivel constituțional pentru a fi exercitate de Plen să fie exercitate de către secții și nici ca secțiile Consiliului Superior al Magistraturii să primească alte atribuții care fie sunt contrare, fie depășesc rolul lor constituțional stabilit în art. 134 alin. (2) din Constituție.

Într-o altă ordine de idei, dacă am accepta posibilitatea ca atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, deci ale Consiliului Superior al Magistraturii ca organ colectiv și reprezentativ, să fie distribuite celor două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, ar însemna că vor funcționa de facto două structuri de tip Consiliul Superior al Magistraturii - una pentru judecători și una pentru procurori. Pe de o parte, această soluție legislativă ar nega rolul constituțional stabilit de către legiuitorul constituant pentru Consiliul Superior al Magistraturii ca unică autoritate constituțională reprezentativă pentru magistrați și, pe de altă parte, ar conduce la accentuarea semnificativă a „corporatismului” decizional al secțiilor, aspect care ar afecta nu numai independența justiției, dar și principiul constituțional al cooperării loiale în cadrul autorității judecătorești, această cooperare loială rezultând din faptul că deciziile care privesc independența autorității judecătorești, cu excepția celor în materie disciplinară, se iau în Plen, cu participarea reprezentanților magistraților, dar și a reprezentanților instituțiilor cu atribuții semnificative în cadrul și cu privire la autoritatea judecătorească (președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție și ministrul justiției).

Din dispozițiile constituționale care stabilesc rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, ținând cont de caracterul colegial și reprezentativ al acestei autorități constituționale, precum și de rolul constituțional al secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii rezultă că legiuitorul constituant a instituit o autoritate constituțională în sfera autorității judecătorești care exercită colectiv, în ansamblul său, o serie largă de atribuții constituționale și legale, în timp ce secțiile exercită doar acele atribuții pe care Constituția le-a încredințat în mod expres acestora, precum și alte atribuții de natură legală, dar care sunt în strânsă legătură cu rolul constituțional prevăzut în art. 134 alin. (2) din Constituție. În alte sisteme constituționale, unde constituantul a intenționat să marcheze o distincție netă între corpul profesional al judecătorilor și corpul profesional al procurorilor, au fost create chiar prin Legea fundamentală consilii judiciare distincte. De lege lata nu aceasta este situația în România și prin urmare, o lege organică nu poate institui o reglementare contra constitutionem.

În aceeași măsură ca şi Parlamentul României, Guvernul României, Curtea Constituțională sau alte autorități colegiale locale (consiliul local și consiliul județean), Consiliul Superior al Magistraturii exercită atribuțiile sale ca organ colectiv. Respectivele atribuții nu pot fi exercitate de alte structuri administrative, componente ori structuri interne ale autorităților publice în absența unor dispoziții constituționale exprese. O interpretare contrară ar conduce la încălcarea rolului constituțional al tuturor autorităților publice antereferite.

În aceeași măsură în care comisiile parlamentare, ca organe interne de lucru, nu ar putea să se substituie Parlamentului, ca organ colegial și reprezentativ, în vederea exercitării atribuției de adoptare a legilor, tot așa secțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu s-ar putea substitui Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în vederea exercitării atribuțiilor constituționale ale acestuia.

Având în vedere argumentele de mai sus, art. I pct. 26, pct. 28, pct. 29, pct. 32 - cu privire la art. 40 alin. (1) lit. b), c), d), e), h) și art. 40 alin. (2) lit. a), b), c), d), e), f), j) - sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1), (2) și (4) din Constituție.

2. Art. I pct. 37 și pct. 41 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă prevederile art. 1 alin. (5) și art. 21 din Constituție

Art. I pct. 37 din legea criticată modifică art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 după cum urmează: „Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare. Rezoluția de clasare este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor”.

Art. I pct. 41 din legea criticată introduce după art. 45 un nou articol, art. 451, care, la alin. (1) prevede următoarele: „Împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului șef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluționează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecția Judiciară”.

Dispozițiile modificate prin art. I pct. 37 din lege sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, întrucât nu este prevăzut niciun termen în care inspectorul-șef confirmă sau infirmă rezoluția de clasare în urma verificărilor preliminare. Or, ținând cont de importanța acestei proceduri cu privire la cariera magistratului în cauză, precum și de imperativul asigurării unei soluții cu maximă celeritate pentru a evita prelungirea unei situații de incertitudine cu privire la activitatea magistraților, aspect care ar putea avea un impact negativ chiar asupra independenței justiției, stabilirea unor termene clare și cât mai scurte pentru derularea tuturor etapelor procedurale în materia răspunderii disciplinare devine un element esențial pentru asigurarea clarității, preciziei și predictibilității normei.

Lipsa unui termen legal pentru confirmarea/infirmarea rezoluției de clasare de către inspectorul-șef, respectiv a unui termen prin care inspectorul-șef, în cazul în care infirmă rezoluția de clasare, să dispună prin rezoluție scrisă și motivată completarea verificărilor se constituie în elemente justificative pentru lipsa de previzibilitate a legii, permițând inspectorului-șef să tergiverseze luarea unei anumite decizii. Totodată, este afectat și interesul legitim al persoanei care a sesizat Inspecția Judiciară de a se adresa instanței de contencios administrativ într-un termen rezonabil, în condițiile în care rezoluția de clasare este confirmată de inspectorul-șef.

Nu în ultimul rând, din examinarea textelor de lege menționate rezultă că rezoluția de clasare este supusă unui dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de către inspectorul-șef. Astfel, conform art. 45 alin. (4), într-o primă fază, inspectorul-șef confirmă/infirmă rezoluția de clasare a inspectorului judiciar și, în ipoteza în care infirmă rezoluția de clasare, poate dispune completarea verificărilor. Conform art. 451 alin. (1), într-o a doua fază, inspectorul-șef soluționează plângerea persoanei care a formulat sesizarea împotriva rezoluției de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4). Din interpretarea sistematică a celor două texte de lege rezultă că inspectorul-șef se poate pronunța de două ori asupra aceleași rezoluții de clasare: o dată când o confirmă conform art. 45 alin. (4) și a doua oară când este sesizat cu plângere de către persoana care a formulat sesizare. Or, în cazul art. 45 alin. (4) și art. 451 alin. (1), instituirea unui dublu control exercitat de către inspectorul-șef al Inspecției Judiciare asupra rezoluției de clasare constituie un impediment administrativ fără nicio justificare obiectivă sau rațională, având drept finalitate întârzierea nejustificată în exercitarea dreptului persoanei interesate de a se adresa unei instanțe de judecată în vederea satisfacerii interesului său.

În jurisprudența sa referitoare la liberul acces la justiție, constant Curtea Constituțională a statuat că acest principiu semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări. Competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revine legiuitorului, aceasta fiind o aplicare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 126 alin. (2), însă regulile procedurale nu trebuie să devină un impediment pentru exercitarea dreptului de liber acces la justiție. De altfel, prin Decizia nr. 953/2006, Curtea Constituțională a statuat că, în sensul principiului constituțional instituit de art. 21 privind accesul liber la justiție, se înscrie și posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Ca urmare, existența oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau rațională și care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă prevederile art. 21 din Constituție.

În concluzie, considerăm că prevederile art. I pct. 37 cu privire la modificarea art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 și ale art. I pct. 41 cu privire la noul art. 451 alin. (1) și (2) din Legea nr. 317/2004 contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 21din Constituție.

3. Art. I pct. 49 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție

Art. I pct. 49 din legea criticată introduce art. 481 în Legea nr. 317/2004, conform căruia „(1) În cauzele urgente sau care prezintă un interes public deosebit, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz, poate stabili termene mai scurte decât cele prevăzute la art. 45 și 46. În aceste cauze, prelungirea poate fi acordată, la cererea inspectorului judiciar, de către Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după caz. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), inspectorul-șef, din oficiu, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege”.

Aceste prevederi sunt lipsite de claritate, precizie și predictibilitate, putând genera un conflict de competențe între cele două Secții ale Consiliului Superior al Magistraturii și inspectorul-șef, ca urmare a faptului că reglementează posibilitatea pentru toate subiectele de drept de a stabili, în același timp, termene mai scurte în cauze urgente sau care prezintă un interes public deosebit. Astfel, pe de o parte, nu este clar cine are prioritate cu privire la stabilirea acestor termene mai scurte, respectiv secțiile sau inspectorul-șef, ce dispune din oficiu și, pe de altă parte, nu se prevăd soluții legislative cu privire la o soluționarea unui conflict de competență între secții și inspectorul-șef. Astfel, este posibil ca inspectorul-șef să dispună reducerea termenelor, iar secția respectivă să nu considere necesară măsura sau viceversa, o astfel de situație putând conduce la un blocaj cu privire la buna desfășurare a activității inspectorului judiciar, cu consecința afectării funcționării Inspecției Judiciare.

Totodată, analiza coroborată a tezei întâi și a tezei a doua din art. 481 alin. (1) conduce la concluzia neclarității și impreciziei normei, contrar normelor de tehnică legislativă. Dacă teza întâi se referă la posibilitatea ca secțiile să dispună reducerea termenelor prevăzute la art. 45 și 46, teza a doua a alineatului se referă la prelungirea termenelor, fără a fi clar dacă această a doua teză vizează posibilitatea de a prelungi termenele în cauze urgente sau care prezintă un interes public deosebit sau doar posibilitatea de a prelungi termenele în cauzele în care în prealabil secțiile au dispus scurtarea lor.

De asemenea, stabilirea prin lege a posibilității ca secțiile Consiliului Superior al Magistraturii să intervină în activitatea Inspecției Judiciare pentru a dispune scurtarea sau prelungirea termenelor în anumite cauze urgente sau de interes public deosebit generează o contradicție de natură legislativă. Astfel, în condițiile în care modificările legislative aduse regimului juridic al Inspecției Judiciare au urmărit creșterea rolului acesteia, precum și asigurarea unei independențe operaționale prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, devine neclară și contradictorie scopului propus de legiuitor reglementarea posibilității secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune cu privire la un element esențial al unei proceduri administrative, anume durata acesteia, ceea ce ar constitui o încălcare a independenței operaționale a Inspecției Judiciare, consacrată în art. I pct. 70 din legea criticată - art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În concluzie, dispozițiile art. I pct. 49 din legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, în dimensiunea lor referitoare la calitatea legii.

4. Art. I pct. 54 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție

Prin art. I pct. 54 din legea criticată se modifică art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 după cum urmează: „Pe durata procedurii disciplinare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcție a magistratului, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare, dacă exercitarea în continuare a funcției ar putea afecta desfășurarea cu imparțialitate a procedurilor disciplinare sau dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiției. Măsura suspendării poate fi reevaluată oricând, pe durata judecării acțiunii disciplinare, până la pronunțarea hotărârii, de către secția corespunzătoare”.

Prevederea conform căreia măsura suspendării poate fi reevaluată oricând, pe durata judecării acțiunii disciplinare până la pronunțarea hotărârii de către secția corespunzătoare nu respectă cerințele privitoare la calitatea legii, fiind imposibil de dedus pe cale de interpretare, elementele substanțiale ale procedurii care ar face efectivă această prevedere, mai precis cum se poate dispune reevaluarea - la cerere sau din oficiu - iar dacă este la cerere, nu este clar cine poate solicita această reevaluare - magistratul cercetat disciplinar, inspectorul judiciar ori inspectorul-șef. Așadar, norma este neclară, imprecisă și poate genera impredictibilitate în aplicare.

În plus, teza a II-a a art. 52 alin. (1), nou-introdusă, referitoare la reevaluarea măsurii suspendării magistraților cuprinde o contradicție vădită. Deși se prevede că măsura suspendării poate fi reevaluată oricând pe durata judecării acțiunii disciplinare, cu toate acestea reevaluarea suspendării poate avea loc doar „până la pronunțarea hotărârii, de către secția corespunzătoare”, hotărâre care poartă asupra existenței unei abateri disciplinare și nu asupra suspendării din funcție a magistratului. Or, posibilitatea de a solicita reevaluarea suspendării magistratului ar trebui să fie menținută până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. Deși întăresc ideea accesului liber la justiție, modificările introduse prin art. I pct. 55 din legea criticată nu sunt de natură să clarifice contradicția relevată anterior, întrucât și ele limitează în timp dreptul magistratului suspendat din funcție de a solicita reevaluarea suspendării sale dincolo de pragul stabilit prin art. I pct. 54 teza a II-a, anume „până la pronunțarea hotărârii, de către secția corespunzătoare”.

În concluzie, art. I pct. 54 din legea criticată încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa privind calitatea legii.

5. Art. I pct. 61 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5), art. 133 și art. 134, coroborate cu art. 124, art. 125 și art. 147 alin. (4) din Constituția României

Art. I pct. 61 din legea criticată - cu privire la modificarea art. 55 din Legea nr. 317/2004 - introduce un nou caz de revocare din funcția de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii ca urmare a retragerii încrederii de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care aceștia le reprezintă.

Totodată, la art. 55 alin. (3) este prevăzută procedura privind retragerea încrederii, iar la alin. (4) se prevede că „ (...) dacă solicitarea de retragere a încrederii este asumată prin semnătură olografă de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care le reprezintă membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului, fără a mai convoca adunările generale, ia act de retragerea încrederii. În acest caz, calitatea de membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii încetează de la data la care Plenul Consiliului ia act de retragerea încrederii”.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a arătat că: „Revocarea trebuie analizată în strânsă legătură cu conținutul mandatului la care se referă, respectiv cu caracterul imperativ sau reprezentativ al acestuia. În cadrul mandatului imperativ, organul reprezentativ acționează numai potrivit obligațiilor stabilite de alegătorii săi, el nu va putea acționa nici în afara, nici împotriva acestora, depunând toate eforturile necesare îndeplinirii lor. Alegătorii pot retrage împuternicirea acordată fără vreo motivare. În baza mandatului reprezentativ, însă, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul și reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte și nu poate fi revocat decât în condițiile nerespectării atribuțiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredințat de alegătorii săi. Cât privește posibilitatea revocării, Curtea constată că membrii aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii își exercită atribuțiile constituționale în baza unui mandat reprezentativ, și nu a unui mandat imperativ, acesta din urmă fiind incompatibil cu rolul și atribuțiile conferite de art. 133 și 134 coroborate cu art. 124 și 125 din Constituție, dar și din perspectiva modalității în care se iau hotărârile, atât de către Plen, cât și de către secții în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.” (a se vedea Decizia nr. 196/2013).

Considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 196/2013 pun în evidență că, în baza mandatului reprezentativ, membrul Consiliului Superior al Magistraturii este alesul și reprezentantul întregii categorii ale cărei interese sunt reprezentate de organul colegial din care acesta face parte și nu poate fi revocat decât în condițiile nerespectării atribuțiilor în cadrul acestuia, iar nu a mandatului încredințat de alegătorii săi.

Totodată, echivalarea asumării prin semnătură olografă de către majoritatea judecătorilor și procurorilor care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care le reprezintă membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii cu o decizie formală a adunării generale a magistraților care compun respectivele instanțe și parchete denotă o gravă încălcare a principiului legalității consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție. Inițierea unei proceduri de retragere a încrederii nu poate echivala cu decizia formală de retragere a încrederii, fiind două operațiuni juridice distincte.

În cadrul unor organisme colective este foarte posibil ca numărul de semnatari ai unei propuneri care este votată în cadrul respectivului organism colegial să nu fie identic cu numărul de voturi pentru adoptarea respectivei propuneri. Din acest motiv, nu numai că instituția revocării ca urmare a retragerii încrederii încalcă mandatul reprezentativ al membrului ales, dar posibilitatea ca acesta să fie revocat doar prin asumarea prin semnătură olografă a unei propuneri de retragere a încrederii în absența unui vot în cadrul organismului colegial (adunarea generală a magistraților din instanțele și parchetele pe care le reprezintă membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii) echivalează și cu încălcarea principiului legalității consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa privind asigurarea securității raporturilor juridice.

Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, caracterul colectiv și reprezentativ al Consiliului Superior al Magistraturii, precum și principiul legalității consacrat în Constituție, considerăm că introducerea posibilității revocării ca urmare a retragerii încrederii de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor care funcționează efectiv la instanțele sau parchetele pe care membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii le reprezintă încalcă art. 1 alin. (5), art. 133 și art.134 coroborate cu art. 124, art. 125 și art. 147 alin. (4) din Constituție.

6. Art. I pct. 70 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) și art. 16 alin. (1) și alin. (2) din Constituție

Atribuțiile Inspecției Judiciare vizează în mod egal atât judecătorii, cât și procurorii. Însă, conform art. I pct. 70 din legea criticată - ce modifică art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 - Inspecția Judiciară este condusă de un inspector-șef-judecător numit prin concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-șef adjunct-procuror, desemnat de inspectorul-șef.

Ținând cont de faptul că Inspecția Judiciară exercită atribuții în egală măsură cu privire la judecători și la procurori și că aceasta funcționează în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii [organism, care potrivit jurisprudenței Curții Constituționale este „reprezentant, în egală măsură, al celor două ramuri ale magistraturii - judecătorii și procurorii - și garant, în această calitate, al independenței justiției - în componenta sa referitoare la autoritatea judecătorească, respectiv instanțele judecătorești și Ministerul Public”], considerăm că legiuitorul nu poate institui o diferențiere în cadrul aceleiași categorii profesionale a magistraților, sub aspectul vocației de a fi ales ca inspector-șef doar în favoarea judecătorilor.

Urmare a noii filosofii a legiuitorului cu privire la conducerea Inspecției Judiciare, rezultă că procurorii sunt excluși de la dreptul de a fi numiți în funcția de inspector-șef al Inspecției Judiciare, întrucât se stabilește în mod neechivoc faptul că inspectorul-șef nu poate fi decât un judecător, iar inspectorul șef-adjunct nu poate fi decât un procuror. În aceeași măsură, legiuitorul exclude posibilitatea ca un judecător sa fie numit în funcția de inspector-șef adjunct al Inspecției Judiciare.

Cu alte cuvinte, norma menționată prestabilește calitatea magistratului ce poate ocupa funcția de inspector-șef, anume cea de judecător, în același timp în care prestabilește calitatea magistratului care poate ocupa în mod exclusiv funcția de inspector-șef adjunct, anume cea de procuror. Acest mod de reglementare discriminatorie a regulilor care stabilesc calitatea profesională a magistratului ce poate ocupa principalele două funcții de conducere ale Inspecției Judiciare afectează și independența operațională internă a Inspecției Judiciare, precum și imparțialitatea activității acestei structuri. Ca urmare, pentru asigurarea unei reglementări nediscriminatorii între judecători și procurori și pentru asigurarea unui proces de selecție care să reflecte atribuțiile Inspecției Judiciare, ca structură în cadrul unui organ colegial reprezentativ în egală măsură pentru ambele categorii de magistrați, reglementările cu privire la numirea în funcțiile de inspector-șef și de inspector-șef adjunct, precum și cele cu privire la componența comisiei de selectare a inspectorului-șef ar trebui să prevadă posibilitatea de a participa la selecție atât pentru candidații judecători, cât și pentru candidații procurori.

În plus, spre deosebire de inspectorul-șef, care poate fi revocat în condițiile art. I pct. 77 din legea criticată, pentru inspectorul-șef-adjunct legea nu prevede nicio procedură de revocare, în situația în care în timpul exercitării mandatului său ar acționa cu încălcarea legii.

În concluzie, art. I pct. 70 din legea criticată creează un privilegiu nejustificat pentru judecători în defavoarea procurorilor cu privire la numirea în funcția de inspector-șef și un privilegiu nejustificat pentru procurori în defavoarea judecătorilor cu privire la numirea în funcția de inspector-șef adjunct, norma fiind incompatibilă cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 133 alin. (3) din Legea fundamentală.

7. Art. I pct. 74 și pct. 78 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) și alin. (3) din Constituție

Legea de modificare și completare a Legii nr. 317/2004 modifică substanțial reglementările privind Inspecția Judiciară, rațiunea avută în vedere de legiuitor fiind aceea a asigurării independenței funcționale a Inspecției Judiciare prin raportare la Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, parchetele de pe lângă acestea și în relația cu celelalte autorități publice.

Art. I pct. 70 din legea criticată - art. 65 din Legea nr. 317/2004 - prevede că Inspecția Judiciară este o structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și este condusă de un inspector-șef-judecător, numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, conform art. I pct. 74 - ce modifică art. 67 alin. (1) și (3) din Legea nr. 317/2004 - prin intermediul unei comisii de concurs, art. I pct. 75 - ce introduce alin. (31) la art. 67 din Legea nr. 317/2004.

De asemenea, din analiza atribuțiilor Inspecției Judiciare reglementate în art. 74 din Legea nr. 317/2004 rezultă că această structură nu ar putea fi organizată ca autoritate independentă, în afara Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât atribuțiile acesteia sunt fundamentale pentru asigurarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției în componența cu privire la răspunderea disciplinară a magistraților. Ca atare, rolul Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la organizarea și funcționarea Inspecției Judiciare, inclusiv cu privire la numirea și revocarea din funcție a inspectorului-șef și a inspectorilor judiciari cu funcții în conducerea Inspecției Judiciare nu poate fi golit de conținut sau eliminat complet, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă organul colegial reprezentativ al autorității judecătorești, cu rol constituțional de garant al independenței justiției, independență a justiției care nu poate exista în absența independenței operaționale a Inspecției Judiciare.

Or, constatăm că art. I pct. 74 din legea criticată elimină din art. 67 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 proba scrisă și testul psihologic din concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef al Inspecției Judiciare. De asemenea, art. I pct. 78 din legea criticată modifică art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 astfel încât desemnarea de către inspectorul-șef a persoanelor din conducerea Inspecției Judiciare se face în urma unei simple evaluări a proiectelor de management specifice fiecărui post de conducere.

Toate aceste modificări sunt aspecte care indică o relativizare a standardelor profesionale impuse conducerii Inspecției Judiciare, cu consecința eliminării independenței sale operaționale. Această tendință generează efecte negative cu privire la calitatea activității Inspecției Judiciare în materia răspunderii magistraților și, pe cale de consecință, este de natură să pună în pericol independența justiției și însuși rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenței justiției.

Asigurarea independenței operaționale a Inspecției Judiciare prin raportare la alte autorități publice nu exclude, ci, din contră, reclamă cu necesitate ca atribuțiile legale ale acestei structuri administrative să fie realizate în mod efectiv, în temeiul legii, de către inspectorii judiciari care, la rândul lor, ar trebui să se bucure de independență operațională cu privire la exercitarea funcției în interiorul Inspecției Judiciare. Or, instituirea prin lege a unei dispoziții care, pe de o parte, promovează subiectivismul inspectorului-șef în numirea conducerii Inspecției Judiciare și, pe de altă parte, instituie o dependență totală a tuturor mandatelor de conducere din cadrul Inspecției de mandatul inspectorului-șef constituie o încălcare a principiului asigurării securității raporturilor juridice în exercitarea mandatelor de conducere de către respectivii inspectori judiciari.

Nu în ultimul rând, art. I pct. 78 - cu privire la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 - prevede că desemnarea echipei de conducere se va face de inspectorul-șef „în baza unei proceduri în care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecărui post, astfel încât să asigure coeziune managerială, competență profesională, comunicare eficientă”. Textul este neclar, imprecis și impredictibil, întrucât nu prevede nimic cu privire la conținutul acestei proceduri, nu stabilește niciun criteriu obiectiv pentru evaluare și nici nu induce posibilitatea existenței unor candidați, desemnarea fiind, de fapt, o selecție subiectivă, arbitrară și netransparentă a persoanelor care vor ocupa funcții de conducere, selecție operată de inspectorul-șef din rândul inspectorilor judiciari.

În considerarea argumentelor de mai sus, dispozițiile art. I pct. 74 și pct. 78 din legea criticată încalcă dispozițiile art.1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) și (3) din Constituție.

8. Art. I pct. 32, pct. 33, pct. 71 și pct. 73 din legea dedusă controlului de constituționalitate încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție ca urmare a existenței unor contradicții și paralelisme legislative

Conform art. I pct. 32 din legea criticată - cu referire la art. 40 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 317/2004 - printre atribuțiile referitoare la cariera judecătorilor, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii: „aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe”. Cu privire la această atribuție, învederăm faptul că art. I pct. 33 - cu referire la art. 41 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 – prevede că Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are ca atribuție referitoare la organizarea și funcționarea instanțelor și atribuția de a aproba „măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanțe”. Astfel, această competență este prevăzută de două ori în lege, făcând parte din două categorii diferite de atribuții ale Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, la art. I pct. 71 din legea criticată - cu privire la art. 66 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 - se prevede: „Inspecția Judiciară funcționează cu un număr de posturi necesar care să-i asigure îndeplinirea activității în condiții optime”. În forma în vigoare a art. 66 alin. (4) se precizează însă că: „ Inspecția Judiciară funcționează cu un număr maxim de 70 de posturi”.

Totodată, la art. I pct. 73 din legea criticată - cu privire la art. 66 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 - se prevede că „Numărul maxim de posturi pentru aparatul Inspecției Judiciare poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea inspectorului-șef ”. În forma legii în vigoare, art. 66 alin. (6) are următorul conținut: „Numărul maxim de posturi pentru aparatul Inspecției Judiciare poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea inspectorului-șef, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Așadar, constatăm că există o necorelare între cele două modificări operate de legiuitor cu privire la alin. (4) și la alin. (6) ale art. 66. Astfel, art. 66 alin. (6) nu mai poate face referire la sintagma „numărul maxim de posturi” din cadrul Inspecției Judiciare, întrucât această sintagmă a fost eliminată din art. 66 alin. (4) și înlocuită cu sintagma „număr de posturi necesar”.

Această modalitate de reglementare nu este compatibilă cu rigorile principiului legalității, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta sa referitoare la calitatea legii. Potrivit art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative „(1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau alineate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. (2) În cazul existenței unor paralelisme acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice”.

Respectarea standardelor de claritate și predictibilitate a legii a devenit o cerință de rang constituțional. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligația de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate (Decizia nr. 903/2010, Decizia nr. 743/2011, Decizia nr. 1/2014 și Decizia nr. 562/2017). Totodată, instanța de control constituțional a constatat că, deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26/2012 și Decizia nr. 445/2014). În mod concret, prin Decizia nr. 1/2014, Curtea Constituțională a sancționat paralelismul legislativ, constatând încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție (paragrafele 111 și 113).

Reglementarea aceleiași soluții juridice în cuprinsul aceluiași act normativ afectează calitatea actului normativ astfel adoptat, sub aspectul lipsei de claritate și previzibilitate a acestuia. Or, art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 dispune că „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce”. Suprapunerea legislativă cuprinsă la art. I pct. 32 și 33 din legea examinată contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, prin viciile de tehnică legislativă, aceasta fiind susceptibilă în mod rezonabil să genereze confuzii și neclarități în procesul de interpretare și aplicare a legii.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională.

Etichete: CCR , curtea constitutionala , comisia de la venetia , klaus iohannis , legi justitie ccr

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale