Sari la conținut
News Alert

Liviu Avram, la CCR: Alegerile într-un singur tur îi împiedică pe cetățeni să aibă un primar reprezentativ

ACTUALIZARE 11.12: După aproximativ o oră și jumătate, jurnalistul Liviu Avram a părăsit sediul CCR, timp în care și-a expus punctul de vedere privind faptul că alegerile într-un singur tur încalcă principiul reprezentativității. Instanța a rămas în pronunțare. 

Jurnalistul a declarat pentru Digi24 că judecătorii i-au dat voie să își spună toată argumentația, ba chiar a și exagerat la un moment dat aducând în discuție alegerile din SUA și Anglia. Președintele CCR Augustin Zegrean a și glumit că „vor ajunge să declare neconstituționale” alegerile din aceste două țări. 

Liviu Avram a comentat și afirmația lui Augustin Zegrean că decizia CCR nu va „afecta” alegerile. 

Depinde ce ce înțelegem prin a afecta. Tehnic, soluție legislativă există, Guvernul emite o Ordonanță de Urgență și corectează acel artiucol din lege și alocă bani pentru turul doi de scrutin. Singura problemă ar fi bugetul alocat pentru turul doi, dar cred că este un preț mai mic decât să avem primari nereprezentativi timp de patru ani”, a spus jurnalistul. 

Liviu Avram a spus că nu a avut motive ascunse pentru a contesta alegerile într-un singur tur. 

„Am avut motivele oricărui cetățean care vrea să fie liber într-o țară liberă. Mi s-a părut incorect ce au decis politicienii în unanimitate, întotdeana trebuie să existe o cale prin care și cetățenii să poată contesta ce decid politicienii”, a subliniat redactorul-șef adjunct al cotidianului Adevărul. 

De asemenea, jurnalistul a explicat că dacă CCR va decide că legea privind alegerile într-un singur tur este constituțională va fi mulțumit că există o decizie în acest sens de la o instituție competentă. 


În decembrie anul trecut toate resursele politice de a corecta această lege fuseseră deja epuizate. Mi s-a părut incorectă și a rămas să apelez la singura resursă care mai era disponibilă-resursa juridică- apelul la Curtea Constituțională. (Alegerile într-un singur tur -n.red) îi împiedică pe cetățeni să aibă un primar reprezentativ așa cum spune Constituția. Constituția spune că organele alese trebuie să fie reprezentative, ori eu asta supun atenției Curții, măsura în care alegerile în această manieră generează sau nu primari reprezentativi”, a spus jurnalistul.  

Liviu Avram a apreciat că în acest an avem de-a face cu două partide mari cu forțe relativ egale, respectiv PNL și PSD, și cu mai multe partide mici ceea ce va disipa și mai mult votul și va duce la alegerea mai multor primar care nu vor fi reprezentativi. 

„Acum patru ani nu a ieșit în evidență atât de tare carența aceasta mare pentru că atunci era USL care a câștigat primari cu 40-60 % și pe locul doi PDL cu 15-20 % și nu a părut atât de stridentă anomalia, nici eu nu m-am prins la vremea respectivă cât de defect e acest sistem. Acum când scena politică s-a echilibrat și avem două forțe relativ egale plus că au apărut noi partide, votul se va disipa și mai mult și vom avea mulți primari nereprezentativi”, a explicat jurnalistul. 

Liviu Avram a subliniat că are emoții și este nerăbdător să audă argumentele CCR. 

Jurnalistul, care spune că şi-a depus în mod deliberat candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei fără lista de semnături impusă de lege, a cerut Curţii Constituţionale în urmă cu câteva săptămâni să analizeze articolul de lege prin care s-a stabilit că localele se desfăşoară într-un singur tur.

„Am cerut Curţii extinderea controlului de constituţionalitate şi asupra articolului care reglementează alegerea primarului într-un singur tur, pe considerentul că cele două articole, listele de semnături şi primarii într-un singur tur, formează un mecanism de manipulare a legii electorale în favoarea partidelor la putere, practică sancţionată de Comisia de la Veneţia. Câtă vreme unui candidat îi ceri o condiţie excesivă ca să poată depune o candidatură, dar unui primar care ia decizii patru ani în numele cetăţenilor, îi cobori reprezentativitatea sub standardul constituţional, cred că am dovedit mecanismul de manipulare a legii electorale”, a spus Liviu Avram, redactor-șef adjunct Adevărul.

Excepția înregistrată la CCR vizează prevederile art. 50 alin. 2 și art. 101 alin. 2 și 3 din Legea 115/2015 privind alegerile locale.

La art. 50 alin. 2 din Legea alegerilor locale se prevede că „pentru funcția de primar candidații independenți trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, 500 în cazul orașelor și 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului București, precum și în cazul municipiului București".

La art. 101 alin. 2 se arată că „este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate", iar la alineatul 3 se precizează că, "în caz de balotaj, se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidații care se află în această situație".

Dacă CCR decide că legea privind alegerile într-un singur tur este neconstituțională, Guvernul va trebui să apeleze la fondul de rezervă ca să organizeze al doilea tur.

Citiți și: 
CCR decide, astăzi, dacă alegerile locale se vor organiza în două tururi
Traian Băsescu: Nu cred că vor fi alegeri în două tururi
Etichete: video , USL , PSD , PNL , CCR , liviu avram , alegeri românia , alegeri bucuresti , alegeri intr-un singur tur , ccr alegeri intr-un singur tur

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale