Magistrații suspectați de corupție ar putea rămâne fără pensia de serviciu. Proiectul se află în dezbatere de un an de zile

Data publicării:
palatul de justitie mediafax-1

Pe lângă pensia de stat, calculată în funcţie de contribuţii, magistraţii încasează, după încetarea activităţii, o pensie de serviciu substanțială. Exemplele celor care au ajuns în boxa acuzaţiilor, dar primesc sume importante de bani nu sunt puţine.

Procurorul Sterian Guli, condamnat definitiv pentru corupţie, încasează lunar 9.000 de lei.

6.000 de lei primeşte în spatele gratiilor Gabriela Ghiţă, fost procuror general adjunct, condamnată la doi ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării concursului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor în 2007.

Una dintre cele mai mari sume, 16.000 de lei, o primeşte judecătorul Florin Costiniu de la Curtea Supremă de Justiţie, condamnat definitiv în dosarul de corupţie al fostului senator Cătălin Voicu. El s-a pensionat chiar în timpul anchetei.

Acum judecătorul Stan Mustaţă cere Consiliului Superior al Magistraturii să fie pensionat. El este judecat pentru că cerea bani contra unor sentinţe favorabile. Conform declaraţiei de avere, Mustaţă încasa ca judecător al Curţii de Apel Bucureşti peste 9000 de lei pe lună.

„Nu e normal să se întâmple aşa, noi aşteptăm ca Parlamentul să se pronunţe asupra iniţiativei pe care am înaintat-o. Sperăm că va fi maturitate şi acolo”, a spus Adrian Bordea, preşedintele CSM.

Proiectul de lege care prevede suspendarea pensiilor de serviciu în cazul magistraţilor cercetaţi penal este blocat în Parlament.

„O să am discuţii în continuare cu Parlamentul pentru a urgenta acest proiect de lege promovat de ministerul Justiției. El nu o să poată să împiedice anumite persoane să facă fapte de corupţie, dar cu siguranţă se vor gândi de două ori”, a spus Robert Cazanciuc, ministrul Justiţiei.

Potrivit legii actuale, magistrații se pot pensiona după cel puţin 25 de ani de activitate, cu 85% din ultimul salariu.

Sterian Guli

Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni

2 ani de închisoare cu executare

pensie 9.000 de lei/lună

Gabriela Ghiţă

Fost procuror general adjunct

2 ani de închisoare cu executare

pensie 6.000 de lei/lună

Florin Costiniu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

4 ani de închisoare cu suspendare

pensie 16.000 de lei/lună

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...