Ministerul Public anunţă un control al cauzelor la care se face referire în presupusele înregistrări de la DNA Oradea

Data publicării:
Cladirea Parchetului General
Parchetul General. FOTO: Facebook

Ministerul Public a transmis, vineri, referitor la presupusele înregistrări de la DNA Oradea, în care procurorii vorbesc despre „liniştirea” unor judecători, că aceştia trebuie să-şi desfăşoare activitatea cu respectarea strictă a legii şi anunţă că a dispus un control al cauzelor la care se face referire.

„Conducerea Ministerului Public se delimitează de activităţile ce nu se circumscriu normelor procedurale sau care constituie abateri disciplinare sau încălcări ale Codului deontologic al magistraţilor. Activitatea tuturor procurorilor trebuie desfăşurată cu respectarea strictă a legii, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, cu imparţialitate şi independenţă”, a transmis, vineri, Ministerul Public.

De asemenea, oficialii instituţiei precizează că, în urma apariţiei în presă a înregistrărilor unor discuţii, s-a dispus efectuarea unui control al cauzelor despre care se face vorbire în înregistrare, concluziile acestui control urmând a fi implementate cu imparţialitate şi fără întârziere.

Parchetul ICCJ a anunţat, în 4 ianuarie, că a deschis un dosar penal după ce în spaţiul public au apărut înregistrări ale unor discuţii de la DNA Oradea, în care se vorbeşte despre "liniştirea" unor judecători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri