Mona Lisa Neagoe a obținut cele mai multe voturi ale senatorilor juriști pentru Curtea Constituțională

Data publicării:
plen CCR

UPDATE. 13.00 Judecătorul Mona Lisa Neagoe, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, propusă de PNL, a obţinut 6 voturi pentru şi 4 voturi împotrivă. De asemenea, Simona Maya Teodoroiu, care a fost propusă de PSD, a beneficiat de 4 voturi pentru şi 6 împotrivă.

Totodată, senatorul Florina Jipa a obţinut 2 voturi pentru şi 9 împotrivă. Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat că toate cele trei candidaturi vor fi înaintate plenului Senatului, care va stabili prin vot asupra viitorului membru al Curţii Constituţionale.  


În cursă sunt Simona Maya Teodoroiu din partea grupului PSD, Mona-Lisa Neagoe din partea PNL, iar senatorul PSD Florina Ruxandra Jipa, candidează fără susţinerea partidului.

Şi notarul Dan Laurenţiu Rotaru şi-a depus candidatura, însă n-a fost luată în discuţie, pentru că dosarul era incomplet.  

Locul lăsat liber de Toni Greblă la CCR, disputat de două femei

Simona Maya Teodoroiu, foto: Mediafax

Social-democraţii o propun pe Simona Maya Teodoroiu, secretar de sat în Ministerul Justiţiei din 2012. Ea a mai ocupat diverse funcţii în Guvern şi în perioada 1998-2001, când a fost, printre altele, şi Director al Direcţiei Afaceri Europene.

Monalisa Neagoe, foto: Mediafax

Liberalii, însă, o susţin pe Monalisa Neagoe, membru CSM. Ea şi-a început cariera ca judecător în 1993 şi a devenit şi președinte al Secției a IV-a civilă a Tribunalului Bucureşti.

Cele două vor fi audiate marţea viitoare de comisia juridică din Senat, iar votul final va fi dat de plen. Curtea Constituţională este în formulă incompletă, după ce Toni Greblă şi-a dat demisia. Gestul său a venit după ce DNA a cerut aviz pentru arestare în dosarul de corupţie în care este acuzat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariul președintelui Bulgariei, pus față în față cu cel al președintelui României. Diferența este...
Digi FM
Dana Tapalagă va fi înmormântată azi la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală. Mesajul emoționant transmis de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Cât au crescut, sunt adorabili!” Imagini rare cu copiii lui Enrique Iglesias în tricourile Spaniei după...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
„Se crede Kubrick. Nu e” - Ce spune Irina Margareta Nistor despre „The Odyssey”, pariul de 250 de milioane $...
Newsweek
900 lei pensie după 19 ani munciți plus 15 ani „pe caz de boală”. De ce pensionarul a primit atât de puțin?
Digi FM
Cine este românca care a urcat pe scena finalei Cupei Mondiale 2026. A ținut în mâini trofeul înmânat lui Pau...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Dacă patrupedul tău are respirație urât mirositoare, nu o ignora. Ce poate ascunde acest simptom
Film Now
Richard Gere, cu soția și copiii la finala CM 2026. Imagini virale cu actorul din „Pretty Woman” și alături...
UTV
Andreea Ibacka rupe tăcerea după divorțul de Cabral. „Rănile se vindecă alături de ai mei”