Pedeapsa primită de un profesor din Botoșani pentru că a sărutat pe obraz un elev, în cabinetul său

Data actualizării: Data publicării:
elev imbratisat de profesor
Fotografie cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Un profesor din Botoșani a fost condamnat, marți, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru că ar fi abuzat sexual un copil la școală. Dascălul a sărutat pe obraz și a îmbrățișat un elev de 15 ani, în cabinetul său. Cazul a ajuns în atenția polițiștilor, care au deschis dosar penal pentru corupere sexuală a minorilor, scrie Botoșani News.

Faptele, scrie sursa citată, au avut loc în februarie 2022, la Liceul Ștefan Luchian din Ștefănești, județul Botoșani. Elevul de 15 ani ar fi fost chemat, în două zile diferite, în cabinetul profesorului. Fără nicio reținere, cadrul didactic l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe obraz pe elev.

Când a aflat de cele întâmplate, mama copilului a făcut plângere la poliție.

"La data de 28 februarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștefănești au fost sesizați cu privire la faptul că în perioada 14-17 februarie 2022, un minor de 15 ani ar fi fost victima unei agresiuni sexuale, în timp ce se afla la cursurile unității de învățământ în care este elev. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că, în zilele de 14 și 17 februarie 2022, minorul, în timp ce se afla în biroul unui cadru didactic din liceul în care este elev, ar fi fost îmbrățișat și sărutat pe obraz de acesta", declarau, la acea vreme, reprezentanții IPJ Botoșani.

Cazul a ajuns în instanță și, după aproape 2 ani de termene în proces, Tribunalul Botoșani a dat verdictul: 2 ani de închisoare cu suspendare pentru dascălul acuzat de corupere sexuală a minorilor. În tot acest timp, bărbatul nu va avea voie să comunice sau să se apropie la mai puțin 50 de metri de fostul său elev.

Între timp, profesorul a demisionat din sistemul de învățământ, scrie sursa citată. Hotărârea dată marți, 09.01.2024, de Tribunalul Botoșani nu este definitivă. Ea poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri