Președinta instanței supreme: Mă rog ca dosarul Hexi Pharma să nu ajungă la Înalta Curte

Data actualizării: Data publicării:
tarcea

Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, la bilanțul activității Ministerului Public, că se roagă ca dosarul - voluminos - al Hexi Pharma să nu ajungă pe rolul instanței supreme, pentru că nu ar mai avea unde să-l depoziteze.

Parchetul General a finalizat dosarul Hexi Pharma în anul 2017. Dosarul este judecat de magistrații Judecătoriei Sectorului 5. Procurorii Parchetului instanţei supreme au trimis în judecată în luna martie 2017, la Tribunalul Bucureşti, dosarul Hexi Pharma, în care firma lui Dan Condrea este acuzată de 340 de infracţiuni de înşelăciune, de uz de fals şi de participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. În acest dosar sunt judecaţi şi Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma,  pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi pentru participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihail Leva, directorul de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri în cazul a 33 de acte materiale.

Președinta Înaltei Curți s-a plâns, miercuri, că instanţa supremă nu are săli în care să judece Dosarul Mineriadei, dar „nimeni nu s-a gândit să îndrepte această strâmbătate”.

Preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, a declarat, miercuri, la bilanţul Parchetului General că justiţia din România traversează „perioade interesante” de 28 de ani, iar din patru în patru ani au loc tot felul de reforme.

Ea a vorbit despre „legi multe, neclare şi imperfecte, instanţe supraaglomerate, sistem haotic al căilor de atac, noi coduri, care au avut dept efect prelungirea, îngreunarea procedurilor, afectarea la o judecată într-un termen rezonabil şi crearea unei practici neunitare”.

„Vă mărturisesc că pot să accept ideea că nimeni nu s-a gândit la efortul intens pe care un magistrat îl face, dar nu pot să accept ideea că nimeni nu s-a gândit la destinatarul final al oricărei reforme: cetăţeanul. (...) Am privit, dar nu neutru, filmul final (prezentat la bilanțul Parchetului General - n.r.), am constatat că a fost finalizat dosarul Hexi Pharma. Mă rog la Dumnezeu ca acest dosar să nu vină la Înalta Curte, pentru ca nu are unde să-l depoziteze. (...) ICCJ nu are o sală în care să judece Dosarul Mineriadei. Am cerut ajutor pentru sală. Aceasta este realitatea din România, dar nimeni nu s-a gândit să îndrepte această strâmbătate”, a declarat  Cristina Tarcea, citată de News.ro.

Ea a mai spus că a avut curiozitatea să vadă ce evenimente mari au mai fost în istoria României într-o dată de 7 martie și a descoperit că la 7 martie 1441 Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei și 30 de ani mai târzou Radu cel Frumos a atacat o altă țară românească, al cărui domn era Ștefan cel Mare. „Vă spune ceva?” și-a întrebat retoric Cristina Tarcea auditoriul înainte de a spune: „Mie îmi spune. Mie mi-a răspuns că România a trăit cam mereu vremuri interesante și de ce nu ar fi fost anul 2017 un an interesant pentru justiția din România, din moment ce a fost pentru toată societatea românească”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
O influenceriță a murit la două zile după ce s-a filmat mâncând o creatură marină. Ce i-a adus sfârșitul atât...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În anii '90 făcea furori cu piesa „La Solitudine”. Cum arată astăzi, la 51 de ani, Laura Pausini, cea mai...
Film Now
Cum arată azi nepoata lui Rose din Titanic. De 25 de ani e soția regizorului James Cameron
Adevarul
Medicamentele care vor fi retrase de pe piața din UE din cauza riscurilor pentru creier
Newsweek
Casa de pensii recunoaște că se confruntă probleme grave. 3 categorii de pensionari pierd bani la pensie.
Digi FM
Țara cu cea mai îmbătrânită populaţie activă din Uniunea Europeană
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Alec Baldwin și Kim Basinger, iubire presărată cu un carusel de crize. Culisele unui film din 91: telefoane...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online