Sari la conținut

Primarul din Rădăuți, reținut pentru că a şantajat un consilier să se înscrie în PDL

Primarul din Rădăuţi, Aurel Olărean (PDL), a fost reţinut, fiind acuzat că ar fi şantajat un consilier local să voteze un proiect privind majorarea onorariului unui avocat, stabilit iniţial la 65.000 de euro, şi să se înscrie în partidul din care edilul face parte, în baza OUG 55/2014, potrivit Mediafax. 

Aurel Olăren, ridicat joi de procurori şi dus la audieri la DNA central, a fost reţinut în dosarul în care sunt cercetaţi judecătorii Bogdan Bărbuţă şi Daniela Prandea, de la Judecătoria Rădăuţi, procurorul Dumitru Dîmbu şi omul de afaceri Constantin Babiuc, pentru decizii nelegale în instanţă, în cauze privind proprietatea unor imobile.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că în acest dosar a fost extinsă urmărirea penală şi a fost reţinut Aurel Olărean, primarul municipiului Rădăuţi, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şantaj şi complicitate la şantaj.

Olărean a fost reţinut, pentru 24 de ore, joi , la ora 22.40, iar vineri procurorii vor cere Curţii de Apel Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor DNA, în luna august 2010, primarul Aurel Olărean, în mod nelegal, a dat dispoziţie secretarului Primăriei să semneze un contract de asistenţă juridică, în baza căruia un avocat trebuia să primească de la Primăria Rădăuţi suma de 65.000 de euro, din care 15.000 de euro onorariu de succes şi 50.000 de euro onorariu fix, fără ca pentru atribuirea contractului să se fi organizat procedura de licitaţie.

"Astfel, au fost încălcate atât prevederile art.19 din OUG nr.34/2006 (autoritatea contractantă achiziţionează directproduse, servicii sau lucrări în măsura în care valoarea achiziţiei, estimată …nu depăşeşte echivalentul în lei a 30.000 euro, exclusiv TVA pentru fiecare achiziţie de produse ori servicii…), cât şi prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 128 din 22.07.2010 (prin care a fost aprobată doar plata unui de onorariu avocaţial de succes de 10% din valoarea de piaţă a unui imobil de 153.800 euro)", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Ulterior, în 28, 29 şi 31 august 2014, Aurel Olărean a ameninţat un consilier local că, în situaţia în care, în şedinţa Consiliului Local al municipiului Rădăuţi, nu va vota favorabil proiectul de hotărâre prin care era modificat în sensul dorit de edil onorariul avocatului şi nu se va înscrie, în baza prevederilor OUG 55/2014 privind migraţia aleşilor locali, în partidul din care primarul face parte, va dispune ca soţia acestuia să fie revocată din funcţia de conducere pe care o deţinea la o instituţie aflată în subordinea primăriei, ceea ce implica şi diminuarea drepturilor salariale.

Prin demersurile făcute în sensul aprobării, de către Consiliul Local, a majorării onorariului avocatului, Olărean urmărea să scape de urmărirea penală în acest dosar, susţin procurorii.

În ce priveşte acuzaţia de complicitate la şantaj, procurorii au arătat că în perioada 27 ianuarie 2011 - 3 aprilie 2014, primarul Aurel Olărean, împreună cu judecătorii Daniela Mariana Prandea şi Bogdan Ilarion Costică Bărbuţă, de la Judecătoria Rădăuţi, şi cu procurorul şef al Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Dîmbu Dumitru, l-ar fi sprijinit pe omul de afaceri Constantin Gavril Babiuc să exercite presiuni pentru a determina o persoană să renunţe la dreptul de proprietate asupra unei părţi dintr-un imobil situat în municipiul Rădăuţi, având destinaţia magazin alimentar şi bibliotecă, în favoarea unei alte persoane aflate în anturajul omului de afaceri.

În acest caz, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată la 17 iunie 2008, s-a admis acţiunea de revendicare prin care Primăria Rădăuţi a fost obligată să predea acel imobil persoanei apreciate de instanţă ca fiind proprietarul real.

"Întrucât o parte din acest imobil fusese anterior, în mod fraudulos, atribuită omului de afaceri Babiuc Constantin Gavril, prin intermediari, printr-o sentinţă civilă din 20.06.2006, pronunţată de către Bărbuţă Bogdan-Ilarion-Costică, punerea în executare a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar fi devoalat maniera frauduloasă prin care o parte din imobil, în suprafaţă de 221 m.p., a fost atribuită unei alte persoane decât celei îndreptăţite şi, ulterior, prin vânzări succesive a ajuns în patrimoniul unei societăţi controlate de Babiuc Constantin Gavril. Pentru a preîntâmpina acest fapt şi pentru a ascunde urmele infracţiunii, la solicitarea lui Babiuc Constantin Gavril, în cursul anului 2011, Olărean Aurel, primar al municipiului Rădăuţi, în numele acestei unităţi administrativ-teritoriale, a introdus o acţiune în rectificare, direcţionată spre judecare la judecătorul Prandea Daniela Mariana. Prin această cerere, s-a solicitat instanţei să dispună rectificarea Cărţii funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului real, asupra imobilului susmenţionat. Tot ca element de presiune, Primăria Municipiului Rădăuţi a angajat un avocat cu care aceasta a încheiat un contract de asistenţă juridică", au precizat procurorii.

Corelativ cu acest demers, judecătoarea Daniela Prandea a acordat 32 de termene, ultimul fiind stabilit la 24 iunie 2014, pentru a tergiversa soluţionarea cererii vădit nefondată a Primăriei Municipiului Rădăuţi.

"Prin tergiversarea soluţionării s-a urmărit exercitarea de presiuni asupra proprietarului imobilului, pentru ca acesta să renunţe la dreptul de proprietate şi să semneze în acest sens o convenţie, redactată chiar de judecătorul Bărbuţă Bogdan-Ilarion-Costică", au mai arătat procurorii.

Constantin Gavril Babiuc ar fi apelat şi la procurorul şef Dumitru Dîmbu, care în perioada martie - aprilie 2014 i-ar fi solicitat unui executor judecătoresc să exercite presiuni asupra proprietarului, în sensul celor dorite de către Babiuc "şi invocând autoritatea şi voinţa expresă a numitului Dîmbu Dumitru".

Judecătorul Bogdan Bărbuţă, procurorul Dumitru Dîmbu şi omul de afaceri Constantin Babiuc au fost arestaţi preventiv în 23 iunie, iar judecătoarea Daniela Prandea a fost pusă sub control judiciar de procurorii DNA.

Aurel Olărean, aflat la al doilea mandat de primar, are 54 de ani. El este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Suceava a PDL.

În perioada 1996-2004, Olărean a fost consilier local PD la Rădăuţi, iar între 2004-2008 a fost deputat din partea acestui partid. Mandatul de deputat l-a încheiat cu câteva luni înainte de termen, el demisionând din Parlament în 23 iunie 2008 întrucât a fost ales primar.

În ianuarie 2014, Aurel Olărean a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Suceava, pentru abuz în serviciu pe motiv că a refuzat să constate încetarea mandatului unui consilier local şi să vacanteze postul.

 Potrivit procurorilor, din luna iulie 2012 primarul nu şi-a îndeplinit, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu prevăzute în Statutul aleşilor locali şi nu a propus Consiliului Local Rădăuţi să constate încetarea de drept a mandatului de consilier a lui Nistor Tatar, membru PSD, care a fost ales şi consilier judeţean şi care a optat pentru funcţia de consilier judeţean.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Rădăuţi.

În februarie 2013, Prefectura Suceava a făcut plângere penală împotriva primarului Aurel Olărean pentru că refuza vacantarea a trei locuri de consilier local, după ce aceştia demisionaseră din Consiliul Local Rădăuţi.

De asemenea, Aurel Olărean este verificat de ANI pentru că s-ar afla în conflict de interese sau în incompatibilitate. Potrivit unei informări din iulie a Prefecturii Suceava, instituţia a fost sesizată şi la rândul său a sesizat ANI că primarul Aurel Olărean nu şi-a menţionat în declaraţia de interese două firme şi, totodată, "a derulat activităţi de furnizare produse între firma acestuia către spital, unitate care se află în subordinea Consiliului Local".

În 2008, pe când era deputat PDL, Aurel Olărean a fost cercetat pentru ameninţare şi distrugere, el fiind acuzat că a ameninţat un bărbat, Romeo Galan, şi i-a avariat autoturismul. Poliţia Suceava a deschis atunci o anchetă, cazul fiind preluat de Parchetului instanţei supreme, având în vedere calitatea de deputat a lui Olărean.

În mai 2007, Aurel Olărean a fost implicat într-un scandal electoral, alături de echipa sa de campania, în oraşul sucevean Milişăuţi.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, primarul PSD de atunci din Milişăuţi, Mircea Laurus, a reclamat Poliţiei că la locuinţa sa au venit, cu două microbuze şi un autoturism, 15-20 de persoane îmbrăcate în portocaliu care făceau campanie în favoarea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, iar consilierul deputatului PD Aurel Olărean a intrat în curtea sa, unde l-a ameninţat şi l-a insultat. Totodată, consilierul local PSD Dumitru Bodnariuc reclama atunci Poliţiei că a fost ameninţat de către Aurel Olărean că îi va face dosar penal şi că îl va trimite la puşcărie.

Şi în vara anului 2005 Olărean a fost implicat într-un scandal, fiind acuzat de trei poliţişti din Rădăuţi că autoturismul cu care se aflau în misiune a fost blocat în trafic de jeep-ul deputatului. Poliţiştii au reclamat că parlamentarul i-a somat să coboare din autoturism, să stea cu mâinile ridicate la un gard şi să dea explicaţii în legătură cu modul în care au traversat o cale ferată. Olărean i-a verificat pe poliţişti cu fiola pentru a stabili dacă aceştia au consumat alcool şi a mers la sediul Poliţiei din Rădăuţi pentru a se asigura că aceştia fuseseră trimişi în misiune.

Etichete: DNA , procurori , retinut , aurel olarean , primar radauti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale