Primarul Mihai Chirica obține în instanță revocarea măsurii controlului judiciar

Data publicării:
Mihai Chirica inconjurat de reporteri
Primarul Iașiului, Mihai Chirica. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Mihai Chirica poate să-și reia atribuțiile de primar al Iașiului, după ce magistraţii Tribunalului Iaşi au admis, vineri, plângerea sa şi au dispus revocarea controlului judiciar, la o săptămână după ce procurorii anticorupţie dispuseseră măsura preventivă într-un dosar în care edilul este suspectat de fals intelectual şi uzurpare a funcţiei publice, relatează Agerpres.

„Admite plângerea formulată de petentul-inculpat Chirica Mihai, împotriva ordonanţei procurorului de luare a măsurii preventive a controlului judiciar din 04 februarie 2022 (...). Dispune revocarea măsurii preventive a controlului judiciar dispusă prin ordonanţa procurorului din 04 februarie 2022 (...). Constată că petentul a fost asistat de apărător aleşi. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 11 februarie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei”, menţionează decizia judecătorilor, postată pe portalul instanţelor ieşene.

Procurorii DNA au anunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, că primarul municipiului Iaşi a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc. DNA preciza, prin intermediul unui comunicat de presă, că Mihai Chirica, în acest timp, nu are voie să exercite funcţia de primar.

În cazul în care nu ar fi respectat aceste măsuri, controlul judiciar putea fi înlocuit cu arestul la domiciliu sau cu arestul preventiv.

În acelaşi dosar, a fost pus sub urmărire penală şi Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, acuzat de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi uzurparea funcţiei.

Un bloc ar fi fost construit ilegal cu sprijinul Primăriei

Potrivit DNA, cei doi ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi.

Este vorba despre un bloc care ar fi fost construit şi intabulat ilegal, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie, fiind încălcat planul urbanistic zonal. Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat cu sprijinul conducerii şi al unor funcţionari din cadrul autorităţii publice locale, în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10 octombrie 2018, emis de Municipiul Iaşi.

Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a trei variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată.

Conform DNA, emiterea certificatului a creat, pentru societatea beneficiară, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online