Reacția lui Klaus Iohannis după evaluarea procurorilor șefi

Data publicării:
iohannis declaratie_11_ian_2017_presidency

Preşedintele Klaus Iohannis se declară de acord cu anunțul ministrului Justiției, Tudorel Toader, privind monitorizarea activității procurorilor. El mai spune că este mulțumit de activitatea procurorului general Augustin Lazăr și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

„Dacă citim cu atenţie Constituţia şi legile în vigoare, găsim acolo că Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub ochiul ministrului Justiţiei, ceea ce este un lucru bun şi chiar mă aştept de la domnul ministru să sprijine Ministerul Public, pe procurorul general, pe procurorul şef DNA, procurorul şef DIICOT ca să-şi îndeplinească mai bine misiunile”, a spus președintele.

Iohannis a adăugat că, dacă Ministerul Justiţiei și Ministerul Public vor avea o „cooperare loială”, lucrurile pot merge mai bine decât la începutul anului, când cele două instituţii au avut „poziţii divergente” în privința OUG 13.

Pe de altă parte, președintele s-a declarat mulțumit de activitatea procurorilor-șefi evaluați de Tudorel Toader.

„Dacă ministrul Justiţiei doreşte să monitorizeze are tot dreptul să o facă. (...) Sunt foarte mulţumit (n.r. de activitatea DNA). (...) Ministerul Public, inclusiv DNA îşi fac foarte bine treaba”, a mai spus preşedintele.

Ministrul Justiţiei a spus că este oportună „instituiriea unei atente monitorizări, a unei obligaţii de raportare a activităţii procurorilor de la DNA, DIICOT, PICCJ”, iar această autoritate trebuie exercitată de ministrul Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
A murit românul care a vândut NATO rușilor. Mihai Caraman, spionul care a pus „pe tavă” sovieticilor cele mai...
Digi FM
Iubire și flori pentru Celine Dion, la Paris. Fani din toată lumea au așteptat-o la hotel, ea, emoționată de...
Pro FM
Bebe Rexha, pozată de paparazzi în costum de baie, în Mykonos. Ce poze a pus ea pe Instagram
Film Now
Josh Hartnett, despre sfatul „inutil” pe care l-a primit de la colegul din „Oppenheimer”, Mat Damon...
Adevarul
Motivul pentru care Donald Trump refuză o dezbatere faţă în faţă cu Kamala Harris
Newsweek
România lansează la apă o navă de logistică pentru un grup de luptă al Olandei. Costă 375.000.000 €
Digi FM
Radu Ștefan Bănică și-a găsit mașina vandalizată: „Am văzut că e înclinată într-o parte, a fost un cuțit...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă iei mai mult paracetamol decât e recomandat. Ce să nu faci cu niciun chip dacă iei...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Sandra Bullock își aniversează ziua de naștere, prima după moartea iubitului ei: „Nu ascunde că a fi tristă...
Harvey Weinstein
Harvey Weinstein a fost transferat din închisoare în spital. Producătorul de la Hollywood are COVID-19 şi...