Reacția lui Radu Mazăre după condamnarea la 6 ani de închisoare: Sunt uluit şi consternat

Data publicării:
Mazare Dosar Agerpres 140617
Foto: Agerpres

Radu Mazăre, fost primar al municipiului Constanţa, condamnat miercuri de Tribunalul Constanţa la şase ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut la un preţ subevalut două terenuri din Mamaia, a afirmat după aflarea sentinţei că este „uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă”. El susţine că singura sa vină este că a fost un lider neaservit Serviciilor şi că a fost o ţintă a Poliţiei Politice din România.

radu mazare_dna_04_INQ_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Radu Mazăre a transmis jurnaliştilor, miercuri seara, un comunicat referitor la condamnarea primită din partea Tribunalului Constanţa.

„Astăzi am fost condamnat de Tribunalul Constanta la un total de 6,6 ani de puşcărie cu executare pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu. Sunt uluit şi consternat de sentinţa nedreaptă dată de judecător. Nu reuşesc să înţeleg, la prima acuzaţie, cum este posibil ca pentru aceeaşi presupusă infracţiune de abuz (vânzarea sub-evaluată a terenului aferent Cazino Mamaia) să fiu achitat de Curtea de Apel Bucureşti (sentinţa numărul S.P.148/FI/10.07.2017) şi să fiu condamnat la 4,6 ani de puşcărie de Tribunalul Constanţa (S.P.253/16.05.2018)?  Repet, aceeaşi acuzaţie, acelaşi teren, însa în două dosare diferite, o instanţă mă achită în dosarul numărul 6536/2/2008 la Curtea de Apel Bucureşti şi alta mă condamnă în dosarul 2310/118/2015 la Tribunalul Constanţa”, a afirmat Radu Mazăre, potrivit News.ro.

El a completat spunând că i se pare halucinant să aibă două sentinţe opuse tot pe aceeaşi infracţiune cu acelaşi subiect.

Fostul edil susţine că în timpul procesului de la Constanţa toţi cei audiaţi, de la funcţionarii Primăriei, consilierii locali până la evaluatorii implicaţi în vânzarea terenurilor au spus că procedura respectivă a fost legală şi că el nu a intervenit în derularea acesteia.

„Dosarul de la Tribunalul Constanţa unde am luat această condamnare este public, poate fi consultat oricând, şi oricine poate constata că toţi funcţionarii primăriei, consilierii locali şi evaluatorii implicaţi în vânzarea respectivelor terenuri au declarat că procedura vânzării a fost cea legală, şi-au asumat-o, începând de la adoptarea hotărârii de Consiliu Local şi până la notar, fără ca eu să fi intervenit în derularea ei. Primarul semnează ultimul pe documente, obligat de lege să ducă la îndeplinire hotărârile Consiliului Local. Nu primarul vinde, ci Consiliul Local, nu primarul le evaluează, ci evaluatorul profesionist acreditat. În cazul celorlalte două abuzuri, situaţia este identică: primarul nu a influenţat pe nimeni, nu a impus nimănui nimic, nu a primit şi nu a cerut nimic. Şi totuşi sunt acuzat şi condamnat pentru presupusa subevaluare făcută de nişte evaluatori profesionişti!”, a mai spus fostul primar al Constanţei.

Radu Mazăre susţine că singura sa vină este că a fost un lider neaservit Serviciilor, fiind o ţintă a Poliţiei Politice din România.

„În fapt, spun ce am mai spus, vina mea este una singură: am fost un lider neaservit şi incontrolabil pentru Servicii, ca atare o ţintă permanentă a Poliţiei Politice din România! În atare situaţie concluzia mea personală este una singură: mă felicit că am plecat dintr-o ţară în care justiţia poate şi achita şi condamna o persoană în acelaşi timp, pentru exact aceiaşi acuzaţie, cu acelaşi obiect, dar în două dosare diferite! Asta-i ţara? Asta-i justiţie? Asta-i dreptate?”, se arată în finalul comunicatului transmis de Radu Mazăre.

Tribunalul Constanţa a decis miercuri, condamnarea fostului primar al Constanţei la trei ani şi jumătate pentru vinderea la un preţ subevaluat a unuia dintre terenuri, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut tot la preţ subevaluat un alt teren şi la doi ani şi jumătate de închisoare deoarece nu a suspendat din funcţie mai mulţi angajaţi ai primăriei care fuseseră trimişi în judecată. Astfel, instanţa a decis contopirea pedepselor rezultând că Radu Mazăre trebuie să ispăşească o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea acestuia pentru o infracţiune de abuz în serviciu.

Cealaltă persoană judecată în acest dosar, Sorina Gina Hortolomei Moscu, a primit o condamnare de doi ani şi unsprezece luni de închisoare cu suspendare.

Totodată, societăţile judecate în acest dosar au primit în total amenzi penale care se ridică la un milion de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit rechizitoriului, în 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării la un preţ derizoriu, consideră procurorii DNA, de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 m.p., situat în staţiunea Mamaia.

Prin această faptă, procurorii anticorupţie au stabilit că a fost provocată o pagubă de 1.104.884,16 euro unităţii administrativ teritoriale şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

În 28 februarie 2007, Radu Mazăre şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 m.p. şi 502,81 m.p., aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului, mai spun procurorii DNA.

“Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina”, au menţionat procurorii DNA.

În 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei Moscu şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 m.p. cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală.

Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de către Sorina Gina Hortolomei Moscu.

“Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri”, au mai arătat procurorii.

De asemenea, el a mai fost acuzat de procurori că nu a suspendat mai mulţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, care fuseseră trimişi în judecată pentru diverse infracţiuni.

În luna iulie a anului trecut, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dar decizia nu este definitivă. În acest dosar au fost judecaţi foşti angajaţi din Primărie sau foşti consilieri locali. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a plecat în Madagascar la sfârşitul lunii decembrie. Atunci, el trebuia să se prezinte la Poliţia Constanţa, în cadrul controlului judiciar, dar a transmis că a plecat în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri