Tânăr condamnat la închisoare cu suspendare după ce mama și tatăl vitreg au murit în accidentul provocat de el

Data publicării:
Autoturismul Audi A3 implicat în accidentul din iulie 2018, pe drumul dintre Roman și Târgu Frumos.
Autoturismul Audi A3 implicat în accidentul din iulie 2018, pe drumul dintre Roman și Târgu Frumos. Foto: Ziarul de Iași

Un tânăr din județul Iași a fost condamnat la închisoare cu suspendare deoarece a produs un accident în urma căruia mama sa și tatăl vitreg și-au pierdut viața, scrie Ziarul de Iași. Decizia nu este definitivă.

Accidentul rutier a avut loc în luna iulie 2018, pe drumul european care face legătura dintre Roman și Târgu Frumos. Tânărul conducea un autoturism Audi cu volan pe dreapta, în care se aflau mama și tatăl vitreg, cu o viteză de 112 km/oră într-o zonă în care viteza maximă admisă era de 50 de km/h.

Locul accidentului a fost într-o curbă, carosabilul era umed, iar șoferul a pătruns pe contrasens și a acroşat un camion. Cele două decese au avut loc la două zile, respectiv două săptămâni de la accident.

Tânărul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, rudele victimelor constituindu-se părţi civile şi cerând despăgubiri morale în valoare totală de 270.000 euro. La finalul anului trecut, el a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, iar acum cazul a intrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri