Tatăl lui Bogdan Gigină: Gabriel Oprea era zeu, toată lumea îi știa de frică

Data publicării:
Gabriel Oprea_Bucuresti_Octav_Ganea_005

Instanta decide astazi în cazul cererii familiei poliţistului Bogdan Gigină, care a solicitat urgentarea anchetei. Dosarul morţii motociclistului de la Brigada Rutieră nu a ajuns nici acum pe masa judecătorilor, deşi au trecut doi ani şi mai bine de trei luni de când agentul şi-a pierdut viaţa în timp ce deschidea coloana oficială a vicepremierului de atunci, Gabriel Oprea.

Eu cred că este un termen foarte lung. S-au spus niște aberațîi totale la care nu mă așteptam. (Ministrul de Interne Gabriel Oprea de la vremea respectivă) era zeu, dânsul comanda tot, de la el în jos nimeni nu putea mișca. Toată lumea îi știa de frică. Îl interesa să ajungă urgent, de aceea s-a cerut și motocicleta în ultimele trei luni ca să-i deschidă coloana”, spune Cornel Gigină, tatăl lui Bogdan Gigină.

A nu se înțelege că acest demers al familiei Gigină tinde să spună ceva la adresa DNA sau a procurorului de caz. Așa s-a inoculat. Nu, este o cerere legitimă prin care familia sa cere un termen rezonabil pe care instanța să îl acorde pentru soluționare definitivă a acestui dosar. Cred cu tărie că ar trebui să fie mai operante instituțiile statului atunci când se pune problema de a judeca viața unui om în raport cu declasificarea unor informații”, spune Daniel Ionașcu, avocatul familiei Gigină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...