VIDEO. Viorel Hrebenciuc a ieșit din închisoare. Fostul deputat va fi judecat în arest la domiciliu 

Data publicării:
Viorel Hrebenciuc la DNA crop-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei-1

Actualizare 16.45. Viorel Hrebenciuc a ieșit din închisoare.

„Mă așteptam la o asemenea decizie. Pentru mine, experiența a cinci luni de zile în trei penitenciare, arestul IPJ Brașov, Penitenciarul Coldea, pardon, Codlea, și Penitenciarul Rahova, experiență pe care nu mi-am dorit-o, dar pe care am depășit-o. Singurul lucru pe care vreau să vi-l spun și cu asta mă opresc este următorul: ați vorbit în permanență despre un dosar în care este un prejudiciu de peste 300 de milioane de euro. Vă spun acum că în acest dosar nu există niciun leu prejudiciu pentru statul român. În rechizitoriu se menționează clar că nu există prejudiciu”, a spus Viorel Hrebenciuc, la ieșirea din arestul preventiv.

„Romsilva are declarație scrisă în care susțin că n-a fost păgubită în niciun fel, pentru că decizia Tribunalului Covasna este valabilă și astăzi. Sunt trimis în judecată, îmi voi arăta nevinovăția și cu asta am încheiat orice subiect”, a adăugat el.

„Eu nu l-am implicat pe fiul meu și o să vedeți și dumneavostră că fiul meu nu are nicio vină în acest dosar”, a mai spus fostul deputat.

Întrebat câte pagini a scris (de denunțuri – n.r.), Viorel Hrebenciuc a răspuns: „N-am scris. Dacă făceam denunțuri eram de mult acasă”.   


Decizia a fost luată astăzi de Completul de cinci judecători, care a confirmat, astfel, o hotărâre similară, luată de judecătorii de la Secţia penală de la instanţa supremă în urmă cu trei zile.

Decizia va fi aplicată astăzi.

Potrivit procurilor DNA, fostul deputat ar fi făcut presiuni la conducerea Romsilva, pentru ca Paltin Sturdza, un presupus moştenitor al lui Nicoale Ghica, să intre în posesia a 43.000 de hectare.

În schimbul acestor intervenţii, Viorel Hrebenciuc urma să primească, susţin anchetatorii, 12.000 de hectare de teren forestier.

Tudor Chiuariu, implicat şi el în acelaşi dosar, are permisiunea de a părăsi România între 25 şi 29 martie şi între 9 şi 15 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate