Exclusiv Mărturia surorii uneia dintre tinerele ucise la „Festivalul groazei”: „S-au ascuns sub cadavre, în tancuri, ca să scape”

Oana Zamfir Data actualizării: Data publicării:
tanara ucisa la festival
Tânăra spune că timp de trei zile autoritățile nu le-au dat nicio informație, pentru „erau foarte multe cadavre”. FOTO: Captură video Digi24

Sora uneia dintre tinerele ucise la festivalul din Israel, în urma atacului Hamas, a povestit, în exclusivitate pentru Digi24, clipele de groază prin care a trecut întreaga familie până când au aflat realitatea cruntă despre dispariția fetei.

„Sâmbătă dimineața, în jurul orei 7, l-a sunat pe tata și i-a spus că rachete cad peste tot, că este bine, că așteaptă să treacă panica și că apoi se va urca în mașină și va pleca de acolo. După 30 de minute i-a trimis un mesaj în care spunea că se aud împușcături și asta e tot. Am încercat apoi să o sunăm ore întregi, nu a răspuns și, într-un final, telefonul ei nu a mai funcționat. Am căutat informații ore în șir, autoritățile nu ne-au dat nicio informație, era un haos general, erau foarte mulți oameni care erau dispăruți, ne-am uitat pe lista oamenilor care erau în siguranță, la toate spitalele, dar nu am găsit-o. Am reușit să îi localizăm telefonul și ne-am dat seama că era în Gaza și ne-am gândit că era răpită”, a povestit Adal Eilon, sora fetei omorâte de Hamas.

„Erau foarte multe cadavre”

Ea a mai adăugat că timp de trei zile autoritățile nu le-au dat nicio informație, pentru „erau foarte multe cadavre”.

„Am reușit să vorbesc cu câțiva dintre prietenii ei, care mi-au spus ce s-a întâmplat acolo. Mi-au spus că odată ce au început împușcăturile, toată lumea a început să fugă, să alerge prin pădure, unii s-au ascuns în pădure, mi-au spus că se simțeau ca și cum fugeau de naziști în timpul Holocaustului. Au stat în pădure timp de două zile. Una dintre prietenele ei a găsit un tanc abandonat în care era cadavrul unui soldat și s-a ascuns acolo timp de cinci ore. Prietena cea mai bună a Shirei a fost împușcată în picioare și s-a prefăcut că este moartă timp de cinci ore până când un civil a venit și a salvat-o de acolo. Într-un final, am dat de un prieten de-ai ei care a văzut-o și mi-a spus că sora mea și prietena ei cea mai bună au fugit împreună când au început împușcăturile, le-a văzut cum fugeau și că la câțiva metri de ele erau teroriștii cu mitralierele. El a continuat să fugă și le-a auzit țipând. Nu mi-a spus ce s-a întâmplat în continuare, mi-a spus că nu a văzut, că nu a vrut să se uite, că pur și simplu s-a îndepărtat de locul acela”, a mai spus ea.

Tânăra a explicat că în urmă cu două zile armata a bătut la ușă, într-un final, anunțând-o că i-a fost identificat cadavrul.

„Se pare că a fost împușcată imediat. Ea și prietena ei au fost împușcate mortal în momentul în care au apărut teroriștii, au fost împușcate de la mică distanță, iar cadavrele lor au stat în pădure timp de cinci zile. Pentru că autoritățile nu au putut intra în acea zonă, pentru că era plină de teroriști, nu le-au putut identifica până acum. Pentru că erau prea multe cadavre, nu le-au mai putut aduce la spital. De aceea a durat aproape o săptămână să identifice cadavrele. Am înmormântat-o ieri. Și da, mă tem foarte tare pentru cei 200 de oameni răpiți care sunt în Gaza, dar simt că acum nu avem altă variantă pentru că ei continuă să ne bombardeze cu rachete”, a mai spus Adal Eilon.

Fata a mai spus că „i se rupe inima”, pentru că „nu știe ce monstru e acela care împușcă o fată nevinovată”.

„Au rănit familii, copii, bătrâni, civili”

„Tot ce a făcut a fost să meargă la acel festival care celebrează viața și tot ce pot să fac acum este să îi spun povestea. La înmormântare i-am promis că o să-i spun povestea. Singura șansă pe care o avem să îi salvăm pe acei oameni răpiți este atacăm și dați-mi voie să spun ceva: noi am dat celor din Gaza 24 de ore în care să evacueze, pentru că nu vrem să rănim oameni nevinovați, dar ei nu ne-au dat niciun avertisment. Ei au venit aici tocmai ca să rănească oameni nevinovați și au rănit foarte mulți nevinovați. Au rănit familii, copii, bătrâni, civili, nu soldați sau baze militare. Cred că acum armata trebuie să facă tot ce se poate pentru a-i salva pe cei 200 de civili din Gaza”, a mai adăugat ea.

De asemenea, sora tinerei ucise a mai spus că speră că „Hamas va fi eliminată”.

„Știu că noi nu suntem ca ei. O să facă tot ce pot să nu rănească civilii nevinovați din Gaza, numai teroriștii Hamas și acum, singura mea speranță este că moartea ei nu a fost în zadar. Nu mai există cale de întoarcere. Nu se poate trăi așa. Sper că nu vrem trece ușor peste acest moment și că vom elimina Hamas odată pentru totdeauna, pentru că Hamas nu ne afectează doar pe noi, cei din Israel, ci și pe oamenii nevinovați din Gaza. Niciuna dintre părți nu cred că își dorește să fie controlată de organizație teroristă. Au mers prea departe de această dată și trebuie să îi eliminăm odată pentru totdeauna”, a conchis tânăra.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri