Mărturia unei donatoare de plasmă: O chestie atât de minoră, care ajută atât de mulți oameni

Data publicării:
donatoare de plasma

Are 30 de ani, a scăpat de noul coronavirus, iar acum vrea să facă tot ce îi stă în putere pentru salvarea pacienților cu forme grave ale bolii. Vorbim despre o tânără din Brașov, pe care am însoțit-o la centrul de transfuzii unde a donat plasmă superimună, una din ultimele speranțe de supraviețuire, pentru pacienții internati la terapie intensivă.

Femeia, care a vrut să rămână anonimă, a avut o formă ușoară a contaminării cu COVID-19 și a decis să salveze alte vieți prin donarea de plasmă.

Donatoare:Sunt donatoare de sânge de câțiva ani și dacă am putut să fac asta, e un efort atât de mic, nu mă costa nimic. De ce nu aș face-o? Nu e mare diferență între donare de sânge și de plasmă. (Reporter: Ce le spuneți oamenilor care nu sunt deciși?) ÎI sfătuiesc să doneze, având în vedere că e o chestie atât de minoră pe care poate să o facă, plus că ajută atât de mulți oameni.”

Plasma superimună conține anticorpii care stimulează un organism, copleșit de infecție, să lupte cu virusul.

La Brașov, aparatul de plasmă superimună funcționează de la începutul lunii mai. 17 foști pacienți cu coronavirus au donat până acum plasmă.

Donarea poate fi repetată după 14 zile, dacă plasma conține o cantitate de anticorpi suficient de mare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri