„Ne-am pus pur și simplu de-a curmezișul și am împiedicat intrarea camioanelor”. Mărturia unui român blocat la granița Ungariei

granita ungaria austria

Mugurel Hoban este un român care a avut un contract temporar de muncă, pe durata sezonului de iarnă, la un restaurant din Austria. Este bucătar. Odată cu criza din domeniul horeca, provocată de pandemia de coronavirus, contractul românului s-a încheiat brusc și Mugurel Hoban a plecat spre România.

Numai că la granița dintre Austria și Ungaria, Mugurel Hoban s-a trezit blocat, alături de alte câteva mii de români, pentru că autoritățile de la Budapesta au închis peste noapte granițele pentru străini. Iar până când românii nu au recurs la măsuri extreme, autoritățile din Ungaria au părut insensibile la această situație. Mugurel Hoban și-a povestit experiența, marți seara, la Digi24, când se pregătea să revină în țară, alături de alți 6.000 de români și bulgari, grație unui coridor special pe care autoritățile din Ungaria l-au deschis la intervenția MAE român.

 

„Suntem în același loc de ieri, de la ora 12:00 noaptea, de când autoritățile ungare au închis granițele. Nu au anunțat absolut nimic oficial și foarte multe persoane eram deja în tranzit, eram deja pe drum și de aceea s-a creat haosul care s-a creat, că practic este un haos aici. A fost un haos toată ziua și până la ora 2:00, când s-au hotărât în cele din urmă să ne dea niște informații, să vină să stea cu noi de vorbă, pentru că practic, am blocat toate intrările și ieșirile din Ungaria. Ne-am pus pur și simplu de-a curmezișul pe drum, pentru că suntem la capătul puterilor, suntem sleiți de puteri, suntem stresați, înfometați, înfrigurați și așa mai departe. Și când au văzut că nu mai intră camioanele, practic noi am blocat camioanele, pentru că prioritatea nr. 1 a autorităților ungare erau camioanele, să intre în Ungaria, și cetățenii maghiari, bineînțeles. Toți ceilalți cetățeni, de alte naționalități, nu aveam voie să intrăm. Și atunci, când am văzut că pur și simplu nu ne iau în serios, ne-am pus de-a curmezișul, am blocat intrarea camioanelor și atunci, după vreo două ore, au venit și-au stat de vorbă cu noi și ne-au promis că o să ne dea drumul să plecăm spre țară”, a povestit Mugurel Hoban. 

El a mai spus că majoritatea celor cu care a vorbit la graniță veneau din Germania, Belgia, Spania, n-a auzit pe nimeni să vină din Italia. De altfel, nici nu ar fi fost posibil, pentru că autoritățile din Austria nu i-ar fi lăsat să intre. 

Între timp, coridorul special deschis de autoritățile maghiare pe timpul nopții a funcționat. Toți acești cetățeni rămași blocați la granița Austriei cu Ungaria au traversat Ungaria și au intrat în România în jurul orei 2:00, în noaptea de marți spre miercuri, prin patru puncte de frontieră. Acolo, ei au fost preluați de DSP, verificați, iar cei care veneau din zonele galbene vor sta în autoizolare. Cei care vin din zonele roșii au fost conduși de polițiști și jandarmi în centrele de carantinare.

Editor: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate